Politică
Călian atacă, la CCR, Statutul parlamentarilor
Vicepreşedintele PDL Cluj, fostul deputat, Petru Călian, va ataca la Curtea Constituţională Statutul deputaţilor şi senatorilor.
„Voi formula o intervenţie în scopul ocrotirii unui interes general în dosarul Legii privind statutul senatorilor şi deputaţilor şi voi ataca la Curtea Constituţională, acest act normativ pentru că încalcă, prin mai multe articole, prevederi ale Constituţiei României. Statutul parlamentarilor este total neconstituţional, iar sesizarea mea va aduce la cunoştinţa CC cinci încălcări ale Constituţiei“, a declarat, marţi, Petru Călian.
Sesizarea lui Călian vine în completarea celei depuse de grupurile parlamentarilor PDL şi PPDD, cu privire la statutul deputaţilor şi senatorilor.