monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Vasile Blaga să facă opoziţie la USL, şi nu la propriul partid

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc i-a cerut actualului lider al formaţiunii, Vasile Blaga, să facă opoziţie la USL, nu la propriul partid, considerând că atacurile acestuia la adresa foştilor preşedinţi "dezbină în loc să unească".

Emil Boc a declarat, luni, că Vasile Blaga "greşeşte fundamental" dacă apreciază că îi creşte simpatia în PDL atacându-l pe preşedintele Traian Băsescu. "Preşedintele PDL, Vasile Blaga, să facă opoziţie la USL şi nu la propriul partid. Atacurile la adresa foştilor preşedinţi fac rău partidului şi dezbină în loc să unească. Domnul Blaga greşeşte fundamental dacă apreciază că îi creşte simpatia în PDL dacă îl atacă pe preşedintele Traian Băsescu ", a spus Boc, citat de Mediafax. El a afirmat că PDL, ca partid care a dat preşedintele României şi a guvernat ţara,"trebuie să se definească prin maturitate şi opoziţie de fier la adresa puterii, şi nu prin atacuri la guvernarea propriului partid şi a fostului preşedinte Băsescu".