monitorulcj.ro Menu
Politică

Comisia pentru revizuirea Constituţiei s-a întrunit în prima şedinţă

Comisia de revizuire a Constituţiei s-a întrunit luni, într-o prima şedinţă. În urma acesteia, s-a decis constituirea unui Forum constituţional, al cărui rol va fi acela de a organiza dezbateri cu oamenii în teritoriu. Astfel, timp de patru luni, membrii comisiei se vor ocupa de teme importante din Legea fundamentală, precum modificarea numărului de parlamentari sau limitarea atribuţiilor preşedintelui României. Aceasta în ciuda faptului că niciunul din cei 23 de membrii ai comisiei nu este specialist în drept constituţional. Majoritatea sunt jurişti, dar unii dintre ei au studii tehnice. Crin Antonescu, liderul absenţelor, conduce comisia Nici măcar preşedintele comisiei, liderul PNL, Crin Antonescu, nu are studii juridice. Mai mult de atât, Antonescu nu se poate lăuda nici cu activitatea sa în Parlament. Potrivit unui studiu IPP, acesta a fost, în mandatul trecut de senator, liderul absențelor, cu o prezență de doar 6%. Astfel, comisia condusă de Crin Antonescu este complet diferită de cea formată între 2001-2004, când aproape toţi membrii erau cunoscuţi în tehnica legislativă, ca de exemplu, Valer Dorneanu, care era preşedintele acesteia, dar şi Antonie Iorgovan, considerat autorul Constituţiei din 1991. Democrat liberalii clujeni Emil Boc şi Daniel Buda au subliniat, de mai multe ori că Antonescu nu este potrivit pentru funcţia de preşedinte al Comisiei, neavând studii juridice. Vă reamintim, în comisia de revizuire a Constituţiei, PSD are nouă membri, PNL are şase membri, PDL are trei membri, PP-DD are doi membri, UDMR, PC şi minorităţile naţionale câte un membru.