Politică
Liberalii se pregătesc de Congres
Zilele trecute, liberalii din aripa Chiliman-Tăriceanu au anunţat că vor propune mai multe reforme, pentru a evita „dictatura“ în PNL.
Mai exact, „răzvrătiţii“ vor ca în statutul partidului să fie prevăzută o limită de doar două mandate în cazul preşedintelui PNL, iar prezidenţiabilul să fie desemnat prin alegeri interne. Luni, Tăriceanu a atacat şi ironizat comisia de revizuire a statutului. „Am vaga senzație că la nivelul comisiei de revizuire a statutului au luat niște conslieri străini, probabil din Coreea de Nord să ne învețe principii democratice sănătoase care să le implementeze și la noi”, a spus acesta. Delegaţia permanentă a PNL, convocată joi va dezbate propunerile de modificare a statutului liberalilor. Crin Antonescu nu a dorit să comenteze nici propunerile făcute de aripa Tăriceanu şi nici candidaturile la funcţiile de conducere din PNL.
PNL Cluj nu schimbă regulile în timpul jocului
Liberalii clujeni au anunţat încă de săptămâna trecută că la Congresul din 22-23 februarie îl vor susţine pe Crin Antonescu. În ceea ce priveşte propunerile de modificare a statutului, vicepreşedintele PNL Cluj, Mihai Szeplekan consideră că „sunt bune“, însă regulile nu se schimbă în timpul jocului. „Cred că mai întâi trebuie ca Antonescu să câştige alegerile prezidenţiale şi abia după aceea să ne gândim să facem modificări la statut. Interesul partidului este să fim uniţi acum, să câştige Antonescu la anul. De ce nu au venit cu aceste propuneri mai repede, s-au complăcut, iar acum vor să atragă nemulţumiţii alături de ai. Şi eu sunt supărat că am pierdut un mandat de deputat, dar nu cred că este momentul să schimbăm statutul. Nu cred că trebuie să schimbi regulile în timpul jocului“, a spus Szeplekan pentru Monitorul de Cluj. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu precizează, la rândul său, că liberalii clujeni vor susţine, în ceea ce priveşte modificarea statutului partidului, „propunerile cu care va veni Crin Antonescu“. „Nu cred că va fi un congres cu scântei. În ce priveşte modificările la statut, vom susţine propunerile lui Crin Antonescu“, a spus şi Horea Uioreanu.
Citeşte şi:
Politicienii vor „prezidenţiabil“ ca la „casele mari“