Politică
Războiul steagurilor se transformă într-unul al nervilor
Arborarea steagului secuiesc, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca „simbol al solidarităţii naţionale", a stârnit reacţii între politicieni.
Duminică, reprezentanţii PDL au precizat că vor cere Parlamentului României o poziţie oficială faţă de arborarea în Parlamentul Ungariei a steagului secuiesc.
Totodată, sâmbătă, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că aşteaptă o reacţie din partea conducerii Parlamentului de la Bucureşti „în sensul unei demnităţi a poziţiei". Corlăţean a mai subliniat faptul că relaţia cu Ungaria este „într-un moment mai dificil", adăugând că trebuie înţeles, pe de altă parte, că importante sunt, la Budapesta, voturile, inclusiv de la maghiarii din Transilvania.
Mate Andras: „Să trecem dincolo de subiectivism“
Reprezentanţii UDMR susţin că întreg războiul steagurilor, cum l-au numit unii, a fost creat artificial. Liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras consideră că trebuie să trecem dincolo de subiectivism, în toate aceste gesturi şi declaraţii. „Cred că aceste discuţii se vor încheia atunci când ne vom da seama că este un subiect creat artificial. Nu trebuie să ne implicăm în faptul că în Ungaria se pune un steag într-o clădire sau alta. Pe de altă parte, în Deltă, unde trăiesc şi turci, este arborat steagul turcesc. Trebuie acum să ne preocupe alte probleme, modificarea Constituţiei, regionalizarea, bugetul de stat, de exemplu“, a spus deputatul, pentru Monitorul de Cluj.
Mai mult, liderul UDMR Cluj precizează că Uniunea nu agreează propunerea PDL potrivit căreia Parlamentul României să adopte o declaraţie pe tema drapelului secuiesc. „Această dispută politică nu ar trebui ridicată la nivel de instituţii fundamentale, adică cele două parlamente, şi cred că până la urmă ar trebui discutat fără patimă de către cele două instituţii care ar trebui să se implice - Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria şi cel din România“, a mai spus Mate Andras, potrivit Agerpres. El precizat totodată, că nu crede că UDMR va semna declaraţia respectivă, însă că, probabil, o decizie va fi luată la prima şedinţă cu colegii săi.
Daniel Buda: „S-a transformat într-un război al nervilor …“
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, consideră, în schimb, că gestul arborării steagului secuiesc pe Parlamentul Ungariei este o „obrăznicie“. Pe de altă parte, arată democrat liberalul clujean, rezboiul steagurilor este mai degrabă, unul al nervilor. „Nu aş da o atenţie foarte mare, aş fi mai preocupat de ce se întâmplă în ţară. Parcă ar fi o joacă de copii proşti… Încearcă să provoace discuţii pe acest subiect, dar nu cred că trebuie luaţi în seamă. Este mai degrabă un război al nervilor, decât al steagurilor“, a declarat Daniel Buda, pentru Monitorul de Cluj.
Vă reamintim, steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca „simbol al solidarităţii naţionale". Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.
Citeşte şi:
STEAGUL SECUIESC a fost ARBORAT pe Parlamentul Ungariei
UDMR Cluj: „Războiul“ steagurilor a fost creat artificial