Politică
Concursul de idei pentru Centrul Cultural Transilvania are un câştigător
Fostul preşedinte al filialei din Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor Români (OAR), Viorel Hurduc, a câştigat, împreună cu cele două firme care l-au susţinut, concursul de proiecte pentru Centrul Cultural Transilvania. Clădirea va avea ca element central sediul Filarmonicii din Cluj-Napoca, care va fi prima sală de concerte din România construită special pentru o filarmonică.
Firmele 'SC Vaal Arhitectură SRL' şi 'Popp şi Asociaţii', ambele din Bucureşti, au fost desemnate câştigătoare de un juriu din care au făcut parte şi patru arhitecţi străini, din Ungaria, Cehia, Austria şi Germania. Arhitectul Zoltan Gabor din Ungaria este la rândul său autorul mai multor proiecte de săli de concerte. Proiectul de idee cu care a participat asociaţia 'SC Vaal&Popp şi asociaţii', a primit 51 de puncte, în timp ce pe locul doi s-au plasat, cu câte 30 de puncte fiecare, alţi doi concurenţi, respective SC Bogart Construct în asociere cu Drăgan Arhitecture şi SC Carpat Proiect. În total în concurs au fost depuse şapte proiecte. Un al optulea a fost descalificat din cauză că a sosit, cu poşta, prea târziu. 'Ca expresie arhitectonică, este o expresie modernă, contemporană, tot ce am văzut până acum erau mai clasice. Materialele sunt moderne, din punctul de vedere al imaginii putem spune că avem un pas în sus, nu mai este ideea de provincie care cumva ne cam stresează', a explicat luni, într-o conferinţă de presă, managerul de proiect desemnat de primăria Cluj-Napoca, Mircea Dinculescu. Acesta a explicat că proiectul câştigător a propus soluţii ingenioase, cum ar fi posibilitatea de reconversie a sălilor în funcţie de evenimentul găzduit.