Politică
Ponta: Mă declar învins de tânara PSD-istă care a pozat în Playboy
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, că se declară învins de tânăra social-democrată care a pozat în Playboy, el apreciind că fiecare poate să facă ce vrea atât timp cât respectă legile şi subliniind că nu este vreun apostol al noii moralităţi.
"Vreau să precizez că un subiect mai important decât deplasarea domnului Băsescu, decât Codul Munciii, decât şedinţa PDL, a fost cu o domnişoară de la PSD care a pozat în Playboy. Anunţ că mă declar învins de domnişoara respectivă. Nu am spus nimica şi am văzut că toate energiile proletcultiste s-au mobilizat. Fiecare poate să pozeze unde vrea, poate să fie în ce partid vrea. Mă declar învins", a spus Ponta.
Întrebat dacă o va da afară din partid, Ponta a negat că s-ar fi pronunţat în acest sens.
"Nu am zis niciodată. Am citit atât de multe lucruri despre ce aş fi zis sau ce aş fi gândit eu încât nu mi-am dat seama câtă energie libertină sau moralistă există în media românească. M-am bucurat. Nu am nicio problemă cu nimeni. Poate fiecare să facă ce vrea atât timp cât respectă legile ţării. Nu am comentat în niciun fel, nu am apucat să zic nimic. Ieri, după conferinţa de presă pe temele economiei UE, singurele întrebări le-am avut drespre domnişoara resectivă. Mă bucur că este un subiect important. Eu mă declar învins şi nu vreau să mai ridic niciun fel de problemă de acest gen", a spus Ponta, după şedinţa USL.
Întrebat dacă, în consecinţă, tânăra poate rămâne membru al PSD, Ponta a spus că nu ştie şi că nu crede că aceasta este o problemă care să-l privească pe preşedintele partidului.
Ponta a adăugat că regretă că a răspuns, atunci când a fost la Atena, la apelul telefonic al reporterului Gândul, el catalogându-se singur drept "fraier".
"Regret că la al patrulea apel la Atena din partea reporterului de la Gândul am fost atât de fraier şi am răspuns la telefon. Data viitoare o să fiu mai deştept. Învăţ din propriile greşeli. Au fost patru apeluri în timpul reuniunii cu primii-miniştri, de la Gândul. M-am gândit că este un incendiu acasă sau că s-a întâmplat ceva. Am crezut că a căzut Guvernul Boc. Îmi pare rău că am răspuns la telefon. O să am grijă data viitoare să nu mai fac. Nu am nicio problemă. Nu sunt nici vreun apostol al noii moralităţi. Fiecare poate să facă ce vrea atâta timp cât respectă legile", a mai spus Ponta.
Un pictorial al unei tinere social-democrate din Timiş, apărut la sfârşitul săptămânii în Playboy, a stârnit, recent, reacţia preşedintelui formaţiunii, care susţine că aceasta ar avea un viitor politic în PDL, tinerii democrat-liberali replicând că Victor Ponta are o atitudine de "cârlan".
La începutul acestui an, tânăra social democrată Roxana Golban (20 de ani), membră a organizaţiei Timiş, şi-a văzut visul cu ochii - a fost aleasă să apară în Playboy, a relatat "Gândul". "Dincolo de pozele nud, pentru că este balerină, pictorialul - care a apărut la sfârşitul acestei săptămâni - o înfăţişează dansând îmbrăcată, pe alocuri, în costum de scenă. Colegii de la organizaţia locală sunt entuziasmaţi, apariţia fetei în revistă fiind, pentru mulţi dintre ei un motiv de mândrie. Elanul lor a fost însă curmat brusc de conducerea centrală a partidului", se arată în articol.
Victor Ponta a declarat, pentru "Gândul", că tânăra social-democrată ar avea viitor politic în PDL. "Nu citesc Playboy şi habar nu am cine este Roxana Golban. Mă gândesc să o trimitem la PDL, că ăia chiar o să o promoveze. Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţă va fi mult mai apreciată", a fost reacţia preşedintelui PSD când a aflat că tânara social-democrată poate fi admirată în paginile revistei pentru bărbaţi, potrivit "Gândul".
După declaraţiile lui Ponta, organizaţia de Tineret a PDL a ţinut să reacţioneze, într-un comunicat: "OT PDL remarcă din nou că elanul tineresc de «cârlan» al preşedintelui PSD Victor Ponta se încurcă în fuste, de fapt mai degrabă în frumuseţi feminine social-democrate fără fuste, care arată nuditatea psd-istă atât la propriu, cât şi la figurat".
Liderul PSD Victor Ponta a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la reuniunea Partidului Socialistilor Europeni, care a avut loc la Atena.