monitorulcj.ro Menu
Politică

Noua Dreaptă: „Pateul Ardealul este singurul „Ardeal“ pe care îl vom împărţi cu altcineva“

Reprezentanţii Noii Drepte au protestat luni, în faţa Consulatului Maghiar din Cluj-Napoca, „pentru unitate naţională, împotriva separatismului maghiar“.

Acesta a fost, de altfel şi sloganul cu care au venit la protest cele aproximativ 10 persoane. Reprezentanţii Noii Drepte au venit şi cu un cadou: „Avem şi noi un cadou pentru consulul Ungariei. Un pate Ardealul, cu nişte pâine, este singurul Ardeal pe care îl împărţim cu altcineva, căci pământul ţării noatre nu îl dăm, nu susţinem, respingem orice idee de autonomie pe criterii etnice, cum au susţinut şi ambasadorul de aici, din România şi oficialii de la Budapesta. Mi se par nişte declaraţii iresponsabile. Avem aici şi o opincă, pentru a le aminti că în 1919 Armata Română a eliberat Budapesta de sub ocupaţie comunistă şi a făcut un mare serviciu Ungariei. Respingem orice încercare de separatism, autonomie, extremism“, a declarat Codrin Goia, lider al Noii Drepte.

 

Protestul a fost autorizat de Primăria Cluj-Napoca.