Politică
USL vrea să limiteze puterea Guvernului în raport cu Parlamentul
Puterea îşi doreşte ca în Constituţie să fie prevăzut explicit că Executivul are dreptul la o singură angajare a răspunderii pe sesiunea parlamentară.Forul legislativ trebuie să dezbată, atrag atenţia cei de la Putere, pentru că legile importante nu pot trece prin angajare de răspundere, nelimitat, aşa cum prevede acum, Constituţia.
Propunerea de limitare a Guvernului, în raport cu Parlamentul este binevenită, susţin unii reprezentanţi ai Opoziţiei, însă nu numărul angajărilor de răspundere este important, ci „lămurirea“ şi limitarea situaţiilor în care se recurge la acestea.
Tişe: „Nu numărul angajărilor de răpundere este important“
Este ceea ce subliniază senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe. Potrivit parlamentarului, „nu aceasta este problema, a numărului lor, ci situaţiile în care acestea se aplică. Dacă există situaţii excepţionale, de exemplu, ce facem, sau avem mai multe astfel de situaţii excepţionale într-o sesiune parlamentară, atunci ce facem? De aceea spun că tocmai acele situaţii excepţionale trebuie lămurite, stabilite. Pe urmă, dacă ar fi două angajări, şi nu una, atunci ar fi un abuz…? Nu asta trebuie să avem în vedere. Pe de altă parte, o restrângere a angajărilor de răspundere ar reaşeza Guvernul în limitele lui, ca Executiv, deci ar lămuri relaţia dintre Parlament şi Guvern“, a declarat Tişe.
Cordoş: „Acum numărul este nelimitat“
Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş atrage atenţia, în schimb, că în momentul de faţă, numărul acestora este nelimitat, iar Guvernul poate veni să-şi angajeze răspunderea pe o lege, „în fiecare săptămână“. „În momentul de faţă, Guvernul poate să îşi angajeze răspunderea şi pe un pachet de legi, ceea ce nu este firesc, pentru că Parlamentul are rolul de a dezbate proiectele de lege, pentru asta ne-au ales oamenii, să mergem în Parlament şi să legiferăm. Toate guvernele au abuzat în ultimii 20 de ani, de angajările de răspundere, dar în ultimii patru ani s-au făcut abuzuri pe legi importante. Nu au fost neapărat multe angajări de răspundere, dar au trecut astfel, foarte multe legi importante, repet, mai exact fără dialog, fără dezbatere. Or rolul Parlamentului tocmai acesta este, de a dezbate, de a dialoga. Ne dorim acest lucru deşi acum avem o majoritate confortabilă. Acum numărul este nelimitat. Nu ne dorim să fie neapărat o singură angajare de răspundere pe sesiunea parlamentară, oricum vor exista dezbateri şi discuţii pe această temă, dar vrem ca puterea guvernului în acest sens să fie limitată. Sunt, în prezent mai multe propuneri, mai multe variante pe care le avem în vedere“, a spus Cordoş.