monitorulcj.ro Menu
Politică

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2013 a primit 309 voturi pentru şi 108 împotrivă

Bugetul de stat pe 2013 va avea un deficit de 18,176 miliarde de lei, pe fondul unor venituri proiectate la 98,182 miliarde lei şi unor cheltuieli de 116,36 miliarde lei, potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Veniturile bugetului de stat pe 2013 sunt proiectate la 98,182 miliarde lei, în creştere cu 6,44% faţă de anul 2012, iar cheltuielile la 116,359 miliarde lei, în urcare cu 10,51% faţă de anul precedent.

Veniturile fiscale sunt estimate la 83,41 miliarde lei, în creştere cu 8,42% faţă de 2012, încasările din impozitul pe venit şi pe profit - 20,8 miliarde lei, în urcare cu 11,18%, iar încasările din accize - 20,87 miliarde lei, cu un plus de 8,62% faţă de anul precedent.

Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 14,638 miliarde lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care 2,125 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 10,39 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, 368,3 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, a căror repartizare, pe unităţi administrativ-teritoriale, se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor, 1,754 miliarde lei pentru echilibrarea bugetelor locale.

Cheltuielile bugetului de stat sunt prevăzute la 116,359 miliarde lei, în creştere cu 10,51% faţă de 2012, din care cheltuieli de personal - 19,552 miliarde lei (plus 13,98%), cheltuieli cu bunuri şi servicii - 4,33 miliarde lei (minus 2,97%), cheltuielile cu dobânzile - 10,386 miliarde lei (plus 12,64%), iar subvenţiile - 3,496 miliarde lei (minus 12,85%).

Transferurile către unităţile administrativ-teritoriale vor însuma 28,99 miliarde lei, în urcare cu 8,64%, cheltuielile cu proiectele europene - 27,42 miliarde lei, plus 17,35%, iar cheltuielile cu asistenţa socială - 14,16 miliarde lei, cu un plus de 3,69%.