Politică
Delegaţie poloneză în vizită la Consiliul Judeţean Cluj
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, împreună cu vicepreşedintele Vakar Istvan, şi prefectul judeţului Ioan Vuşcan, au primit astăzi vizita unei delegaţii formate din Excelenţa Sa, Marek Szczygiel, Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, însoţit de Robert Milczarek, Consulul onorific al Republicii Poloneze la Câmpia Turzii şi Gabriel Bârtaş, fostul ambasador al României la Cracovia.
În cadrul vizitei, oaspeţilor polonezi le-au fost prezentate potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, cu accent pe parcurile industriale şi aeroport, precum şi o serie de aspecte referitoare la proiectele cu finanţare europeană. Ambele părţi şi-au manifestat disponibilitatea pentru iniţierea sau aprofundarea de colaborări în domeniile economic, cultural, turistic, social, medical, precum şi al schimburilor de experienţă între unităţile de învăţământ din cele două ţări.
Pe parcursul întâlnirii, domnul ambasador Marek Szczygiel a precizat faptul că unul dintre punctele forte ale judeţului Cluj îl reprezintă poziţia geografică strategică precum şi forţa de muncă înalt calificată, aspecte care creează premisele optime în ceea ce priveşte atât atragerea de investitori polonezi cât şi turişti din această ţară. De altfel, în momentul de faţă, România se află deja pe locul 6 în rândul ţărilor alese de polonezi pentru a fi vizitate. Totodată, domnia sa s-a arătat extrem de interesat de facilităţile oferite de către cele patru parcuri industriale TETAROM administrate de Consiliul Judeţean Cluj, dar şi de firmele care funcţionează deja în aceste parcuri industriale.
Conducerea Consiliului Judeţean Cluj şi-a exprimat susţinerea pentru continuarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale româno-polone, cu accent pe intensificarea parteneriatului dintre Judeţul Cluj şi Voievodatul Malopolska, precum şi pentru identificarea unor noi proiecte comune, având în vedere experienţa şi bunele practici, în special în domeniul fondurilor europene, care ne pot fi transmise de către partea poloneză.