monitorulcj.ro Menu
Politică

Sistem simplificat de TVA pentru micile întreprinderi

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționează să introducă un sistem simplificat de TVA pentru micile întreprinderi, care să înlocuiască impozitul pe venit, a declarat miercuri, la o conferinţă pe teme fiscale, secretarul de stat în MFP Dan Manolescu.

”Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu este, în totalitate, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, dar poate fi o variantă de a calibra viitorul impozit forfetar. (...) La nivelul UE există un sistem simplificat de TVA care poate să înlocuiască şi o anumită impozitare directă, pentru a simplifica lucrurile şi a nu avea şi impozit pe venit şi TVA”, a spus reprezentantul MFP.

Manolescu a precizat că prin introducerea impozitului de 3% pe venit pentru întreprinderile cu cifra de afaceri sub 65.000 de euro pe an se intenţionează identificarea domeniilor în care activează agenţii economici.