monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul Europei va evalua „imunităţile extinse“ acordate parlamentarilor români

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a anunţat, prin intermediul unui comunicat remis, joi, sub semnătura lui Daniel Holtgen, director de comunicare al instituţiei, că experţi juridici ai organizaţiei examinează „un amendament“ adoptat în această săptămână de Parlamentul României care „ar putea face mai dificilă misiunea procurorilor“ în investigarea suspecţilor de infracţiuni sau conflicte de interese comise de parlamentari, scrie Agerpres.

 

„Sunt îngrijorat că această modificare ar putea merge prea departe în protejarea parlamentarilor în cazul urmăririi penale“, se precizează în document, specificându-se faptul că „este la latitudinea fiecărei ţări de a adopta propriile norme privind imunitatea parlamentară“. Secretarul general al Consiliului Europei precizează faptul că „imunitatea nu poate fi acordată“ pentru cazurile în care parlamentarii săvârşesc infracţiuni de drept comun. „Imunitatea poate fi necesară, de exemplu, pentru a proteja libertatea de exprimare a membrilor Parlamentului. În cazul în care imunitatea merge dincolo de declaraţiile făcute în Parlament, trebuie să existe proceduri de ridicare a imunităţii, care să fie transparente şi să nu se aplice selectiv“, a precizat Thorbjorn Jagland. Secretarul general al CE mai spune că a trimis o scrisoare conducerii Parlamentului prin care oferă sprijinul juridic al experţilor instituţiei.