monitorulcj.ro Menu
Politică

Monica Macovei propune trei măsuri pentru ca imunitatea parlamentară să nu blocheze justiţia

Europarlamentarul PDL Monica Macovei propune, pentru o procedură eficientă de ridicare a imunităţii parlamentare, ca cererea formulată în acest sens să se voteze în maximum 48 de ore, votul în comisie şi în plen să fie deschis pentru ca fiecare parlamentar să-şi asume răspunderea pentru decizia lui iar parlamentarii să nu analizeze probe, ci doar să se asigure că cererea conţine indicii reale şi că acuzaţiile nu sunt inventate din motive politice.

 

"De ce nu ia USL exemplul de la Bundestag, Parlamentul german, care adoptă la începutul fiecărei sesiuni parlamentare o hotărâre prin care aprobă automat orice cerere ar veni de ridicare a imunităţii, fără să se uite nimeni în niciun dosar?", se întreabă retoric europarlamentarul PDL într-o declaraţie politică remisă marţi AGERPRES. În opinia sa, aceste trei propuneri nu duc la o "prezumţie de vinovăţie" a parlamentarului, cum susţin unii membri USL, pentru că decizia cu privire la reţinere, arestare sau percheziţie o ia un judecător. Prezumţia de nevinovăţie, de care se bucură orice persoană cercetată, se raportează la atitudinea şi faptele procurorilor şi judecătorilor din timpul procesului, susţine Macovei. "Politicienii nu sunt trimişi în Parlament să analizeze dosare şi probe, nu aceasta este menirea lor. Pentru asta există judecători. Este împotriva regulilor democratice ca Parlamentul să fie transformat într-o instanţă de judecată, să se substituie justiţiei. Judecătorii sunt singurii într-un stat de drept care dau hotărâri pe baza probelor prezentate de procurori", subliniază europarlamentarul PDL.