Politică
Someşul, amenajat şi consolidat cu peste 100 de milioane de lei
Administraţia bazinală de apă Someş-Tisa a lansat o licitaţie deschisă în vederea amenajării rîului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca. În urma licitaţiei va fi încheiat un contract care va include servicii de proiectare, asistenţă tehnică, verificare de proiect, dar şi execuţie de lucrări de construcţii-montaj. Valoarea totală estimată a proiectului ajunge la 101,3 milioane de lei, iar durata de execuţie va fi de cinci ani. Principala modalitate de finanţare a contractului va fi bugetul de stat, plăţile urmînd să se efectueze lunar din Trezoreria municipiului Cluj-Napoca. Cîştigătoare va fi aleasă oferta cea mai avrantajoasă din punct de vedere economic, ofertele fiind programate să fie deschise în data de 25 februarie, la ora 11.
În total, intervenţiile vor presupune amenajarea albiei rîului Someşului Mic şi a afluenţilor pe o lungime de 22,15 kilometri, îndiguirea rîului pe o lungime de 7,9 kilometri, amenajarea de ziduri de sprijin pe o lungime de 2,2 kilometri şi consolidări ale malurilor pe o porţiune de 25,2 kilometri.
„Ofertanţilor le este recomandat să viziteze amplasamentul obiectivului de investiţii pentru care se solicită executarea lucrărilor de construcţii în scopul evaluării, din punct de vedere al cheltuielilor, riscurilor şi a tuturor datelor necesare pregătirii unei oferte fundamentată tehnic şi conformă cu datele reale din teren şi, dacă este cazul, se vor semnala neconcordanţele din documentaţia pusă la dispoziţie şi teren”, se arată în caietul de sarcini pus la dispoziţia ofertanţilor de către Administraţia bazinală de apă Someş-Tisa.