monitorulcj.ro Menu
Politică

Turcan: Alegerile din PDL nu trebuie să se transforme într-un război cu sânge pe pereţi

Alegerile din Partidul Democrat Liberal nu trebuie să se transforme într-un „război cu sânge pe pereţi” şi este momentul ca la conducerea acestui partid să fie aleşi cei „care au fost un plus pentru PDL”, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, citată de Agerpres.

„Vă spun un singur lucru: eu îmi doresc mult ca această competiţie internă să nu se transforme într-un război, cum spuneau unii, cu sânge pe pereţi. Ar fi cea mai mare greşeală pe care ar putea-o face PDL. Nu vreau să fie o competiţie a intereselor personale. Sunt o mare susţinătoare a analizelor temeinice şi nu de orgoliu a problemelor PDL. Dacă vrem să strigăm revanşă, este foarte uşor. Foarte mulţi dintre noi am fi în situaţia sau în punctul în care am putea striga revanşa, însă nu e bine pentru PDL pentru că nu întotdeauna cei care strigă revanşa sunt şi cei merituoşi”, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan. Aceasta s-a declarat „pentru un PDL puternic”, „nu pentru eliminările din partid”. Potrivit acesteia, înainte de alegerea noii conduceri, PDL are nevoie de un moment de sinceritate şi luciditate, în care să-şi recunoască greşelile.