monitorulcj.ro Menu
Politică

Super-imunitate pentru parlamentarii „penali“

Aleşii noştri se pregătesc să modifice prevederile legale în materie de ridicare a imunităţii.

Proiectul care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor conţine o prevedere potrivit căreia cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarului, făcute de către procurori, vor trebui să conţină temeiul legal şi motivele concrete, dar şi probele pe care se întemeiază. Cu alte cuvinte, parlamentarii ar putea avea parte de super-imunitate, iar anchetarea și arestarea acestora să fie mult mai dificilă pentru procurori.  Parlamentul vrea să se substituie Justiţiei, atrag atenţia unii politicieni şi analişti politici. De ce atâta grabă sau de ce o super-imunitate pentru parlamentarii noştri? Precizăm doar că, în actualul Legislativ, sunt 23 de senatori şi deputaţi care sunt cercetaţi, au dosare penale pe rol sau aşteptă o sentinţă definitivă.

Politicienii clujeni: „Nu suntem ţară bananieră. Se încalcă separaţia puterilor în stat!“

Parlamentarii şi liderii politici de la Cluj nu susţin această eventuală modificare, pentru că, spun unii dintre ei, se încalcă separaţia puterilor în stat. Mai mult, glumesc alţii, acest lucru ar echivala cu o judecată în Parlament, în acest fel chiar şi Becali putând să dea sentinţe.  

Buda: „În mod normal imunitatea ar trebui restrânsă“

Preşedintele PDL Cluj şi totodată, fostul preşedinte al Comisei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, atrage atenţia reprezentanţilor USL cu privire la intenţia de modificare a statutului senatorilor şi deputaţilor care vizează imunitatea parlamentară, că acest aspect poate genera prejudicii serioase României în spaţiul european. Totodată, aceste modificări preconizate a fi aprobate, ar crea un statut privileghiat parlamentarilor comparativ cu cel al cetăţenilor de rând. „Deşi, în mod normal imunitatea parlamentară ar trebui restrânsă, membrii USL, traumatizaţi fiind probabil de evenimentele petrecute în mandatulul anterior, se gândesc acum la diverse modalităţi de obstrucţionare a justiţiei. Rolul parlamentarilor este acela de a face legi, iar conferirea unor atribuţii juridice acestora ar însemna practic o interferenţă cu puterea judecătorească. Parlamentarii USL ar trebui să înţeleagă faptul că justiţia trebuie să fie lăsată liberă şi independentă şi nu ţinută în lesa politicienilor“, a declarat Daniel Buda.  Liderul PDL Cluj le solicită celor doi preşedinţi ai Parlamentului să îşi acorde „mai mult timp studiului separaţiei puterilor în stat şi să nu trasforme România într-un stat bananier în care separaţia puterilor în stat să nu fie o utopie ci o realitate concretă în conformitate cu principiile democratice şi europene care guvernează România“. Buda le cere acestora,  totodată, să nu uite faptul că toate aceste imixiuni ale politicului în justiţie vor cântări greu la raportul pe justiţie.

Laszo Attila: „Adică şi domnul Becali va putea da sentinţe...“

Senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila subliniază, la rândul său, faptul că eventuale asemenea modificări ar duce la încălcarea separaţiei puterilor în stat. „Asta aduce a organizare a societăţii în stil tribal... Acolo era sfatul bătrânilor, şeful tribului, care toţi, judecau. Nu susţin o asemenea idee, pentru că trebuie păstrată separaţia puterilor în stat. Acum, de bine, de rău, imunitatea funcţionează. Actuala lege este acceptabilă. Măsura arestării preventive trebuie aprrobată, dar actul juridic merge în continuare, mai departe. Adică, după aceea vom putea închide tribunale, şi întreg sistemul juridic, pentru că vom avea un Parlament care va da decizii. Domnul Becali va putea da sentinţe...Probabil sunt câteva minţi luminate, care vor acum să îşi pună în aplicare ideile trăsnite cu care au venit în campania electorală“, a declarat Laszlo Attila, pentru Monitorul de Cluj.

Elena Uioreanu: „Este de bun simţ să nu fiu de acord“

Deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu atrage atenţia asupra faptului că Parlamentul nu se poate substitui Jusţiţiei. Parlamentul nu este instanţă de judecată, subliniază aceasta. „Nu susţin aşa ceva, este de bun simţ să nu fiu de acord, pentru că noi nu suntem instanţă de judecată. Cred că ar fi o încălcare a Constituţiei, cum adică să aducă probe... Cred că vor să le fie mai uşor, dacă li se aduc probe, să aprecieze ei vinovăţia sau nevinovăţia, or asta este ilegal, este inacceptabil. Este de bun simţ să nu fiu de acord cu asta şi repet, ne-am substitui Justiţiei, ceea ce înseamnă încălcarea Constituţiei“, a declarat Elena Uioreanu.  

Tişe: „Ar trebui să existe imunitate doar pentru declaraţiile politice“

Mai mult chiar, senatorul democrat liberal, Alin Tişe consideră că parlamentarilor ar trebui să li se ofere protecţie doar pentru declaraţiile politice pe care le fac. „Nu cred că trebuie să existe tratamente privilegiate pentru parlamentari, eu aş elimina-o în totalitate, pentru că din punctul meu de vedere ar trebui să rămână protecţie doar pentru declaraţiile politice pe care le fac parlamentarii. Doar pentru asta ar trebui păstrată imunitatea“, a spus Alin Tişe.