monitorulcj.ro Menu
Politică

Studiu IRES: Suspendarea preşedintelui a fost evenimentul politic cel mai important

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost evenimentul politic cel mai important al anului trecut în percepţia românilor, relevă un sondaj de opinie realizat de IRES şi dat publicităţii marţi.

 

„Principalul eveniment politic al anului 2012 a fost referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu (35%). Următoarele evenimente cotate de respondenţi drept marcante pentru scena politică în anul care a trecut au fost: învestirea noului guvern după alegeri (19%), alegerile parlamentare (18%) şi schimbarea Guvernului Ungureanu (13%)“, se arată în concluziile studiului IRES, potrivit Agerpres.

Conform studiului IRES, anul 2012 a fost unul dintre cei mai agitaţi ani din punct de vedere politic din ultimul deceniu, fiind marcat de schimbarea a trei guverne, de trei scrutine în mai puţin de şase luni, respectiv alegeri locale, referendum şi alegeri parlamentare, dar şi de mişcări sociale de amploare sau de scandaluri cu privire la integritatea unor miniştri sau a unor persoane propuse pentru funcţii de înaltă demnitate publică. Sondajul IRES a fost realizat în perioada 19-21 decembrie 2012 pe un eşantion reprezentativ de 1.383 de persoane şi are o marjă de eroare de 2,7%.