Politică
PNL se va afilia Partidului Popularilor Europeni
PNL se va afilia în 2013 familiei popularilor europeni (PPE), decizia urmând să fie luată în forurile statutare ale partidului, au declarat surse din conducerea partidului.
"Decizia este ca şi luată. PNL va deveni în acest an membru al Partidului Popular European", au precizat pentru gândul sursele citate.
Într-un interviu acordat în toamna lui 2012 unui ziar spaniol, liderul PNL Crin Antonescu afirma că "se uită cu interes la PPE".
Fără a preciza clar care este poziţia sa, liberalul a spus că în interiorul PNL există o "importantă componentă conservatoare", care situează partidul mai aproape de PPE.
"Este posibil ca în 2013 PNL să se afilieze familiei popularilor europeni. Acesta a fost un proiect mai vechi al PNL din 2002 şi nu cred că a fost abandonat", a declarat, ieri, pentru gândul vicepreşedintele PNL, Marian Petrache, preşedintele PNL Ilfov.
Din familia popularilor europeni fac parte în acest moment PNŢCD, PDL şi UDMR. În vară, popularii europeni au avut o reacţie vehementă împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu, criticând acţiunea rapidă declanşată de USL. Liderul popularilor europeni din Parlamentul European a refuzat în timpul campaniei pentru demiterea preşedintelui să se întâlnească cu premierul Victor Ponta, acuzând USL că nu respectă regulile statului de drept. Mai mult, popularii europeni au cerut în timpul scandalului de plagiat în care a fost implicat social-democratul demisia premierului Ponta.