Politică
MJ: Nu există niciun text constituţional de numire a şefilor la parchete
Ministerul Justiţiei susţine că nu există niciun text constituţional care să reglementeze numirea în funcţiile de conducere din parchete, ceea ce înseamnă că aceasta se face în condiţiile reglementate de lege, iar o ipoteză precum aceea că preşedintele României numeşte judecătorii sau procurorii în toate funcţiile, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ar conduce la ideea că toate persoanele numite deja conform altei proceduri au fost numite cu încălcarea Constituţiei, ceea ce ar duce la vacanţa tuturor acestor posturi, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, MJ a făcut o analiză a prevederilor constituţionale şi legale în legătură cu numirea în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie."În consecinţă, interpretarea art. 134 din Constituţie nu poate duce la concluzii absurde care, în substanţa lor, ar însemna practic anihilarea independenţei sistemului judiciar în limitele prevăzute de Constituţie şi legile speciale şi nesocotirea competenţelor altor instituţii ale statului", se arată în comunicat.MJ precizează că art.134 alin.(1) din Constituţie partajează atribuţiile CSM şi ale preşedintelui României cu privire la numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, astfel că, în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul propune, iar şeful statului, în exercitarea rolului de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, numeşte."Pornind de la reglementările legale potrivit cărora admiterea în magistratură se face prin concurs organizat de către CSM, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, textul constituţional analizat are în vedere atribuţia preşedintelui de a învesti în funcţie magistraţii, judecători şi procurori, cu consecinţa dobândirii inamovibilităţii, respectiv a stabilităţii, urmată de exercitarea atribuţiunilor specifice autorităţii judecătoreşti. În mod simetric, preşedintele are şi atribuţia eliberării din funcţie a judecătorilor şi procurorilor. Textul constituţional nu se referă însă şi la numirea în funcţiile de conducere, aspecte ce ţin de cariera profesională a magistraţilor. Aşadar, legiuitorul nu are constrângeri de rang constituţional în stabilirea soluţiei legislative privind numirea procurorilor în funcţiile de conducere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în baza art. 134 alin. (4) din Constituţie, CSM îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei", susţine MJ.Sursa citată subliniază că au un deplin suport constituţional prevederile legale nou introduse care stabilesc că numirea principalelor funcţii de conducere din PÎCCJ şi DNA se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM.Referitor la numirea conducătorilor PÎCCJ şi DNA, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiţiei."De aceea, ministrul Justiţiei răspunde pentru eficienţa parchetelor. În aceste condiţii, ministrul Justiţiei trebuie să vegheze la conducerea parchetelor pe baza principiului responsabilităţii şi al eficienţei. Ministrul Justiţiei nu controlează în niciun caz soluţiile procurorilor, aceştia fiind independenţi potrivit art. 4 alin. 1 din proiectul de modificare a Legii 303/2004, iar nu numai stabili, aşa cum se prevede în actuala formă a Legii nr. 303/2004. Independenţa procurorilor este consacrată şi prin art. 61 alin. 2 din modificările aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară", precizează MJ.Ministerul arată că modificările propuse sunt în total acord cu documentele internaţionale în materie şi chiar se ridică deasupra standardelor europene, iar procedura de numire şi revocare a conducătorilor parchetului este conformă cu cea din alte state membre ale Uniunii Europene, precum Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Spania, Portugalia, Cehia, Estonia, Slovenia şi altele.MJ subliniază că interpretarea potrivit căreia art. 134 alin. (1) din Constituţie se referă şi la numirile în funcţiile de conducere sau în oricare alte funcţii de judecător sau de procuror ar conduce la obligaţia ca, la propunerea CSM, preşedintele să numească judecătorii sau procurorii în toate funcţiile de conducere, inclusiv în cele de nivel inferior, cum ar fi funcţiile de procuror şef birou sau procuror şef serviciu ori preşedinte de secţie, precum şi în toate funcţiile de execuţie ocupate ca urmare a promovării, cum ar fi funcţia de judecător la tribunal, obţinută prin promovarea din funcţia de judecător la judecătorie, semnificând de fapt subordonarea faţă de executiv.MJ mai precizează că, prin Decizia 551/2009, în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 din Legea 303/2004, Curtea a apreciat că ''în aplicarea acestor prevederi, legiuitorul are libertatea de a reglementa competenţa preşedintelui României de a-i numi în funcţie, inclusiv în funcţii de conducere, şi de a-i revoca pe toţi magistraţii la care textul constituţional se referă''.Preşedintele Traian Băsescu a solicitat vinerea trecută Consiliului Superior al Magistraturii un punct de vedere referitor la articolul 134 din Constituţie, potrivit căruia propunerile pentru numirea procurorului general şi procurorului- şef al DNA trebuie să aparţină CSM."Propunerea trebuie să vină, potrivit Constituţiei, de la CSM. Avem o lege care pe această procedură nu a fost atacată la Curtea Constituţională a României, până acum. Nu vă cer un răspuns acum. Avem şi articolul care spune că Ministerul Public funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei. În opinia mea de inginer, nu poate să substituie prevederea expresă a articolului 134 din Constituţie", a afirmat Băsescu.