Politică
Clujeni, pe cine trimiteţi în Parlament?
Astăzi: Colegiul 2 Deputați: În 9 decembrie, locuitorii cartierului Zorilor şi o parte dintre mănăştureni vor alege între un democrat liberal, un udemerist şi un liberal.
Unul dintre cele mai mari colegii din municipiul Cluj-Napoca, cel care cuprinde cartierul Zorilor, Haşdeu, Andrei Mureşanu şi o parte din cartierul Mănăştur, mai exact Colegiul 2, Camera Deputaţilor, ar putea fi reprezentat în Parlament de Daniel Buda, Peter Istvan sau Adrian Oros. În acest colegiu sunt 67.524 de alegători.„Bătălia“ pe Colegiul 2, pentru Camera Deputaţilor, şi mai ales campania electorală se anunţă interesante. Asta pentru că aici vor candida un jurist, un preot şi un medic veterinar. Colegiul 2 îl are ca titular pe Daniel Buda, care este şi preşedintele PDL Cluj. El va încerca să obţină un nou mandat intrând în luptă cu un liberal, care la rândul său, a deţinut o funcţie de conducere în partidul din care face parte. Dacă cei doi sunt activi în PDL respectiv PNL, nu acelaşi lucru se poate spune despre udemeristul Peter Istvan. Nu are şi nici nu a avut vreodată funcţii de conducere în UDMR.Daniel Buda: „Îmi respect competitorii“Deputatul PDL şi totodată, preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda care va candida pentru un alt mandat la Camera Deputaţilor îşi respectă competitorii şi „nu se teme de luptă“. El a subliniat pentru Monitorul de Cluj că îşi doreşte o campanie a proiectelor, în care fiecare să spună ce îşi doreşte să facă pentru clujenii din acest colegiu. „Practic fiecare candidat are o şansă egală cu a celuilalt, fiecare candidat porneşte cu prima şansă. Îmi respect competitorii şi îmi doresc să fie o campanie electorală a proiectelor, a ideilor, în care fiecare să spună ce îşi doreşte să facă pentru clujenii din acest colegiu. Îmi doresc să fie o luptă echilibrată, Nu mă tem de ceilalţi candidaţi, mă tem doar de Dumnezeu“, a spus Buda.Peter Istvan: „Nu este o dorinţă vitală să ajung în Parlament“ Candidatul UDMR la parlamentare, Peter Istvan este preot, sociolog, cadru universitar la Facultatea de Teologie Reformată, din cadrul UBB Cluj. Când vine vorba de contracandidaţii săi recunoaşte că pe unul dintre ei nu îl ştie, iar pe celălalt îl admiră. Totuşi, susţine el, toţi candidaţii pornesc cu şanse egale. „Nu deţin funcţii de conducere în politică, nu am mai candidat, dar cred că fiecare are şansa lui. Pentru mine nu este o luptă, o bătălie, nu este o dorinţă vitală să ajung în Parlament, dar cred că îmi pot aduce contribuţia în educaţie, şi implicarea în problemele societăţii româneşti. Nu îl cunosc pe domnul Adrian Oros, dar desigur îl cunosc pe domnul Buda. Jos pălăria! Pe de altă parte, amândoi suntem ardeleni şi clujeni-şi eu şi domnul Buda-, iar clujenii nu cred că vor alege pe criterii etnice, ci pe considerente care vizează valorile umane“, a spus Peter Istvan. Oros: Cluj-Napoca „a fost“ un fief al PDL!Nici liberalul Adrian Oros nu a auzit de Peter Istvan. Crede, în schimb, că „buletinul“ de Mănăştur îl recomandă pentru candidatura sa la parlamentare. Ca şi Daniel Buda, Oros a deţinut funcţii de conducere în PNL, mai exact a fost preşedintele organizaţiei municipale pentru o bună bucată de vreme. El susţine că nu se teme de contracandidaţii săi, cel puţin nu de Peter Istavn. „În schimb, domnul Buda este un parlamentar experimentat“, spune el. „Cred că va fi o luptă în care fiecare porneşte cu şanse egale, fiecare are şansa lui. La Cluj a fost un fief al PDL, dar alegerile locale au arătat că există un echilibru între ceea ce înseamnă USL şi ceea ce înseamnă PDL. În ceea ce priveşte campania electorală, eu cred că va fi decentă“, a spus Oros.