Politică
PNL Cluj şi-a desemnat candidaţii la parlamentare
Liberalii clujeni şi-au desemnat ieri, candidaţii cu care urmează să meargă la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
După mai bine de două săptămâni de discuţii, tabăra lui Horea Uioreanu a câştigat în faţa taberei preşedintelui PNL Cluj, Marius Nicoară, impunând candidaţi în colegiile eligibile. Şedinţa liberalilor de ieri nu a fost lipsită de „critici şi laude“, după cum s-a exprimat însuşi liderul PNL Cluj, Marius Nicoară, iar liberalii nu s-au sfiit deloc să vocifereze din când în când. Lista candidaţilor stabilită după mai bine de cinci ore de discuţii, arată astfel: pentru Colegiul 3 Camera Deputaţilor a fost desemnat să candideze Ioan Petran (91 voturi), în detrimentul Steluţei Cătăniciu (61). La Colegiul 5, Camera Deputaţilor a fost desemnat drept candidat Mihai Szeplekan (129), în defavoarea lui Marius Mânzat care a reuşit să strângă doar 28 de voturi. La Colegiul 2 deputaţi va candida Adrian Oros care a strâns 77 de voturi faţă de Valentin Lungu care a adunat 76 de voturi. La Colegiul 10 deputați va candida Mihnea Iuoraș (97), care a strâns 97 de voturi în detrimentul lui Rareș Ferdean (56). Pentru Colegiul 9 va candida Elena Uioreanu (147), pentru Colegiul 8 Camera Deputaţilor va candida Vasile Grumaz (128). Pentru Colegiul 3 Senat a fost desemnat Marius Nicoară care a reuşit să strângă 140 de voturi, faţă de Radu Zlati – 13 voturi.
USL Cluj are astfel două propuneri de candidaţi, din partea PNL şi din partea PSD, mai exact Aurelia Cristea şi Ioan Petran. Lucrurile vor fi tranşate la Bucureşti, în cursul acestei săptămâni.