monitorulcj.ro Menu
Politică

ALEGERI PARLAMENTARE 2012: Fiecare candidat trebuie să depună garanţia financiară de 3.500 de lei

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că fiecare candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie trebuie să depună într-un cont deschis de AEP garanţia financiară de cinci salarii minime brute pe ţară, reprezentând 3.500 de lei, arată Mediafax.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează, într-un comunicat remis luni agenţiei Mediafax că, în vederea desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, este titulara unui cont colector special, nepurtător de dobândă, numit "Cont Colector AEP Alegeri Parlamentare" la CEC Bank, Unitatea Pilot Victoria cu numărul: RO63CECEB50433RON2092670.

În acest cont candidaţii şi/sau partidele politice pot depune la orice agenţie CEC Bank din ţară sumele, în numerar sau prin virament, reprezentând garanţiile prevăzute de art. 29, alin. (5) din Legea 35/2008 la depunerea candidaturilor.

Valoarea depozitului pentru fiecare candidat este de 5 salarii minime brute pe ţară. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1225/20111 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit la 700 lei lunar. Prin urmare, valoarea depozitului pentru fiecare candidat la alegerile parlamentare din anul 2012 este de 3.500 de lei, precizează AEP.

La fiecare depunere efectuată, plătitorii vor furniza următoarele date: numele şi prenumele candidatului pentru care se constituie depozitul; codul numeric personal al candidatului; partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care a propus candidatul, iar în cazul alianţelor politice sau electorale se indică membrul alianţei care a propus candidatul, iar în cazul candidaţilor independenţi se trece menţiunea candidat independent; circumscripţia electorală; numărul colegiului; candidatul independent, în plus, va preciza şi numele, prenumele şi codul numeric personal al persoanei împuternicite de acesta să solicite restituirea depozitului în caz de deces.

În situaţia depunerilor individuale datele vor fi înscrise în formularul de depunere numerar. În situaţia depunerilor efectuate pe bază de tabel (de exemplu, reprezentantul partidului) informaţiile vor fi cuprinse într-un tabel nominal înregistrat la partidul politic şi se vor elibera chitanţe individuale.

Încasările prin virament se vor efectua numai individual (pentru câte un singur candidat).