Politică
Băsescu se întoarce la Cotroceni
Nicio zi fără bâlci pe scena politică românească: revenirea lui Băsescu la Cotroceni a fost, ieri, îngreunată de parlamentarii PSD şi PNL.
Şedinţa de ieri din Parlament, în care trebuia să se ia act, formal, de invalidarea referendumului, a început cu două ore întârziere, după tergiversări şi schimburi de replici acide între reprezentanţii Puterii.
Parlamentul s-a întrunit ieri pentru citirea hotărârii CCR privind referendumul de demitere a preşedintelui. Pentru întrunirea cvorumului era nevoie de prezenţa a 217 parlamentari, însă atât liberalii cât şi social-democraţii au anunţat, iniţial, că vor boicota şedinţa. Ulterior, Ponta a mobilizat PSD prin SMS-uri, astfel încât social-democraţii să asigure cvorum. Liberalii s-au mobilizat şi ei, în cele din urmă. Reprezentanţii UDMR au susţinut, încă de la început că Uniunea va participa la şedinţa de plen în care se va citi decizia CCR cu privire la referendum şi că un boicot nu ar ajuta „nici USL, nici PDL”. Crin Antonescu şi Victor Ponta nu au fost prezenţi în Parlament, fiind plecaţi în străinătate.
Liberalii s-au resemnat cu greu
Liberalii au invocat o obligaţie a Curţii Constituţionale care nu a fost respectată de aceasta. „La nivelul Curţii Constituţionale sunt documente prezentate care nu au fost luate în consideraţie şi care ar putea să schimbe cu totul aprecierea pe care Curtea o are asupra îndeplinirii cvorumului. (...) CCR este în culpa acum, nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le are", a spus deputatul PNL Eugen Nicolăescu, chiar la începutul întrunirii. De altfel, şedinţa comună a Parlamentului a fost amânată de două ori pentru că, potrivit lui Nicolăescu, senatorii şi deputaţii „sunt nemulţumiţi şi îngrijoraţi de decizia nedreaptă“ a CCR.
USL-iștii au asigurat cvorumul, dar s-au luat la ceartă
Dup ce au fost mobilizaţi de Ponta, respectiv de Antonescu, .prin SMS sau telefoane, social democraţii şi liberalii au asigurat cvorum, astfel încât decizia CCR să poată fi citită. Când lucrurile păreau că se aşează, între preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi senatorul liberal Ioan Ghişe a izbucnit un scandal. Senatorul Ioan Ghişe a propus amânarea cu două zile a citirii hotărârii CCR, însă cererea sa a fost respinsă la vot. Înainte de momentul votului a existat însă un schimb de replici acid între acesta şi preşedintele de şedinţă, şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Ulterior, mai exact la momentul citirii hotărârii CCR, când în sfârşit şedinţa începea, cu întârziere de aproape două ore, parlamentarii USL au părăsit sala. La şedinţă au venit doar patru din cei nouă judecători ai Curţii, respectiv Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Iulia Motoc şi Ştefan Minea. După ce a fost citiă în Parlament, Hotărârea CCR a fost trimisă la Monitorul Oficial, pentru a fi publicată.
Referendum pe factura cetățeanului
Vă reamintim, referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României a fost invalisdat de CCR, în cursul săptămânii trecute. Decizia a fost luată cu şase voturi la trei după o şedinţă care a durat aproximativ trei ore. Verdictul a fost acordat în cea de-a patra întâlnire a judecătorilor CCR, după trei săptămâni de amânări şi controverse.
Crin Antonescu a stat astfel, aproximativ 50 de zile instalat la Palatul Cotroceni. Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a costat 22 de milioane de euro.
Macovei: „Nu este nevoie de cvorum“
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a intervenit ieri, cu câteva explicaţii şi a atras ieri atenţia asupra faptului că „pentru şedinţa în care se citeşte decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului nu e nevoie de cvorum nici pentru prezenţă, nici pentru citire. Democrat-liberala a adăugat că ,,în plus, în această şedinţă nu se poate lua nicio decizie de către Parlament cu privire la referendum”. ,,Doar se citeşte dispozitivul hotărârii Curţii Constituţionale”, a mai spus Macovei. ,,Situaţiile în care e nevoie de cvorum sunt menţionate în art. 39 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a explicat europarlamentarul PDL. Macovei a mai susţinut că ,,niciuna dintre situaţiile menţionate în Regulament nu se aplică în cazul citirii deciziei CCR”. Europarlamentarul a precizat, de asemenea, că imediat după citirea deciziei în plenul reunit ea se va publică în Monitorul Oficial şi astfel ,,se închide o primă etapă a crizei politice”. ,,Imediat după citire în plenul Camerelor reunite, decizia Curţii Constituţionale trebuie publicată în Monitorul Oficial. Se închide astfel o primă etapă a crizei politice”, a explicat Monica Macovei.