monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc a inaugurat un loc de picnic la Cluj

Fostul premier i-a servit cu mici pe ziarişti şi a şutat la poartă.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat joi un loc de picnic amenajat de Primărie cu grătare pe un teren de patru hectare de la marginea municipiului, unde i-a servit pe jurnalişti cu mici şi a tras la poartă pe terenul de fotbal aferent.„Primăria Cluj-Napoca a amenajat un loc civilizat de picnic pentru clujeni pentru ca aceştia să poată petrece la sfârşit de săptămână şi nu numai câteva ore plăcute în aer liber. Au aici pe un teren de patru hectare de la Valea Gârbăului 18 grătare, terenuri de fotbal, apă, toalete ecologice, astfel încât şi cei care nu au bani să meargă în concediu să poată veni pentru a petrece clipe plăcute”, a spus Boc.Potrivit acestuia, costul amenajărilor s-a ridicat la 13.000 de lei şi a inclus grătarele, cositul întregii suprafeţe, porţile de fotbal şi amenajarea parcării aferente.Primarul Emil Boc a trecut apoi la un grătar şi, împreună cu viceprimarul Gheorghe Şurubaru, i-a servit pe jurnaliştii prezenţi cu mici.„Micii de Cluj sunt mai buni decât cei de Bucureşti”, a spus Emil Boc, care a tras apoi cu mingea la o poartă de fotbal de pe teren.El a afirmat că municipalitatea va identifica şi alte terenuri în zonele de agrement de lângă Cluj-Napoca pentru amenajarea altor locuri de picnic.