Politică
Emil Boc a verificat stadiul lucrărilor la parkingul de pe strada Mehedinţi
Primarul municipiului Cluj-Napoca le-a atras atenţia constructorilor că „unde-i lege, nu-i tocmeală“.
„Orice zi după 1 iulie înseamnă mai puţini bani în buzunarele dumneavoastră şi mai mulţi bani pentru Primărie. De luni încolo sunteţi în întârziere. Aceştia sunt termenii contractuali legali, trebuie respectaţi. Unde-i lege nu-i tocmeală, vreau să fiu explicit. Termenul de finalizare este 1 iulie, dacă va fi depăşit, vor curge penalităţi, de 0,2 pe zi“, le-a spus primarul constructorilor.
Boc a mai precizat că principalul obiectiv este ca până la sfârşitul lunii iulie, parkingul să fie redat în integralitate, circulaţiei şi utilizării. „Aceasta înseamnă că după finalizarea acestuia vom asflata strada care duce la parking, pentru ca oamenii să scape de noroaiele şi bălţile care sunt în momentul de faţă aici“, a spus primarul.
Parkingul Mehedinţi este cel de al patrulea parking de cartier construit de primărie, după parking Minerva (Mănăştur), parking Băişoara (Gheorgheni) şi parking Fabricii (Mărăşti). Iniţial, această investiţie a fost licitată pentru un amplasament de pe str. Aurel Vlaicu din cartierul Mărăşti, însă, în urma opoziţiei locuitorilor din zonă s-a renunţat la construirea pe acel amplasament şi a fost mutată în cartierul Mănăştur pe acest nou amplasament de pe strada Mehedinţi, precizează reprezentanţii municipalităţii. De asemenea, în luna iunie 2012, primăria a organizat o nouă licitaţie pentru construirea unui parking pe str. Negoiu în Mănăştur.
Detalii despre investiţie
– Regim de înălţime: D+P+Terasă – 126 de locuri
– Suprafaţă construită - 942,95 mp
– Suprafaţă desfăşurată - 2.828,85 mp
– Constructor - S.C.C. NAPOCA S.A.
– Valoarea contractului 3.052.537,76 lei cu TVA
– Data începerii lucrărilor septembrie 2011
– Data finalizare conf. contract şi act adiţional - iunie 2012
– Stadiu fizic actual 94 %
Lucrările rămase de executat sunt amenajari exterioare – umpluturi, compactări, rigole, platforme intrare, montarea barierei de acces, turnarea stratului de uzură, astfalt 5 cm. De asemenea, mai trebuie montate pe terasă balustradele, un generator şi protectia tabloulu electric.