monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta transmite Preşedinţiei doar numirea lui Haşotti, Pop mai rămâne

Premierul Victor Ponta a transmis Preşedinţiei numai propunerea de numire a lui Puiu Haşotti pentru postul de ministru al Culturii, Liviu Pop urmând să mai ocupe postul de ministru interimar al Educaţiei, în limita celor 45 de zile legale, pentru finalizarea examenului de Bacalaureat.

„Ecaterina Andronescu rămâne ca propunere a premierului pentru postul de ministru al Educaţiei, dar nominalizarea propriu-zisă va fi transmisă Preşedinţiei după finalizarea examenului de Bacalaureat. Premierul Ponta a considerat că este mai înţeleaptă această formulă, deoarece Liviu Pop este cel care s-a ocupat până la acest moment de actualul Bacalaureat. Ecaterina Andronescu a fost de acord cu această soluţie”, au declarat agenţiei Mediafax surse politice.Propunerea pentru numirea lui Puiu Haşotti la conducerea Ministerului Culturii a fost transmisă Preşedinţiei miercuri după-amiaza.Anterior, Ponta şi Ecaterina Andronescu au avut o discuţie la Cercul Militar Naţional, unde ambii au fost prezenţi la ceremonia de depunere a jurământului de către Sorin Oprescu pentru al doilea mandat de primar general al Capitalei.În prezent, interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei este asigurat de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, pentru un termen maxim de 45 zile în care trebuie nominalizat un alt ministru.Premierul Victor Ponta a anunţase că va trimite propunerile de numire a Ecaterinei Andronescu (PSD) în postul de ministru al Educaţiei şi a lui Puiu Haşotti (PNL) pentru funcţia de ministru al Culturii.