monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: Nimeni nu mai poate fi liniştit, nu mai poate trăi bine, dacă încalcă legea

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, luni, tuturor celor implicaţi în evaziuni, fie ele comerciale sau pe piaţa muncii, că nu vor mai putea "să trăiască bine" sau să doarmă liniştiţi. "Instituţiile statului, în lupta cu crima organizată, trebuie să continue ceea ce s-a început anul trecut în vară, şi anume 'bătălia' împotriva evaziunii fiscale, fie că ea se produce la nivelul firmelor, fie că se produce în comerţul intracomunitar cu legume, fructe, cartofi, cu carne, fie că vorbim de evaziunea fiscală pe piaţa muncii, munca la negru. Sunt obiective majore ale instituţiilor statului şi nu vreau să pară ca un avertisment pentru nimeni, dar vreau să ştiţi că nimeni nu mai poate dormi liniştit în aceste domenii, atunci când ştie că încalcă legea", a afirmat şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni. El a dat asigurări că toţi cei care sunt implicaţi în evaziuni nu vor mai putea să "trăiască bine". "Este un apel, dacă vreţi, pe care-l fac la toţi cei implicaţi, să îşi reducă modul de a trăi cu evaziunea, pentru că nu vor mai trăi bine în continuare, fie că vorbim de evaziune comercială sau de evaziune pe piaţa muncii. Cu certitudine, vor avea probleme în modul în care vor trăi", a punctat şeful statului. AGERPRES