monitorulcj.ro Menu
Politică

UDMR speră ca maghiara să devină limbă oficială regională

Secretarul general al uniunii este mulțumit de modul în care funcționează politica „pașilor mărunți”.

Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter a declarat ieri, la Cluj, că Uniunea îşi doreşte ca, în aproximativ 20 de ani, limba maghiară să devină oficială la nivel regional, mai exact acolo unde comunitatea maghiară reprezintă o pondere importantă din populaţie. Tot ieri, la Cluj, UDMR, în colaborare cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale a lansat o broşură cu drepturile lingvistice ale maghiarilor.

UDMR merge înainte cu paşi mărunţi

Kovacs Peter a subliniat faptul că pe acest principiu, al paşilor mărunţi,  comunitatea maghiară a ajuns la dobândirea unor drepturi lingvistice.„Prin politica paşilor mărunţi am ajuns de la zero drepturi lingvistice, în urmă cu 22 de ani, la 64. Ne dorim ca pe termen lung, aproximativ 20 de ani, limba maghiară la nivel regional să fie oficială, acolo unde comunitatea maghiară trăieşte în bloc, Secuime, Bihor, Satu Mare, Sălaj, unde populaţia este de peste 70, 80%“, a declarat Kovacs Peter.Secretarul general al UDMR a mai precizat că, pentru ca acest lucru să se realizeze UDMR contează şi pe srijinul politicienilor români şi că în acest sens este necesară modificarea Constituţiei.

Păreri împărţite printre politicienii români

Politicienii clujeni au însă păreri împărţite atunci când vine vorba de oficializarea limbii maghiare, la nivel regional. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan consideră că nu este nevoie de discriminare pozitivă, în România. Pe de altă parte, preşedintele social democraţilor clujeni consideră că declaraţia lui Kovacs Peter este una electorală.„Urmează campania electorală, iar cei de la UDMR îşi doresc să îşi fidelizeze alegătorii. Dar eu nu sunt de acord cu asta, nu văd să se realizeze asta, nu cred că este nevoie de discriminare pozitivă în România. Pentru oficializarea limbii maghiare ar trebui modificată Constituţia. Limba oficială în România este româna, nu există semne de întrebare în acest sens“, a declarat Lăpuşan pentru Monitorul de Cluj.Deputatul democrat liberal Petru Călian susţine însă că, mai întâi, trebuie să ajungem la nivelul altor ţări europene din punct de vedere economic ca să putem vorbi de asemenea obiective.„Şi eu îmi doresc multe lucruri… Îmi doresc de exemplu, ca în 20 de ani să ajungem la nivelul Spaniei şi al Germaniei, din punct de vedere economic. Numai în condiţiile în care gradul de dezvoltare economică va ajunge în România, ca în aceste ţări, putem vorbi de aşa ceva“, a declarat Călian pentru Monitorul de Cluj.

Broşura drepturilor lingvistice câștigate de maghiari

Preşedintele Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Horvath Istvan, a declarat ieri, la Cluj, potrivit ultimelor analize, în anumite localităţi există probleme în privinţa respectării drepturilor lingvistice ale maghiarilor. Tocmai de aceea a fost lansată şi această broşură cu scop informativ şi educativ.Broşura lansată ieri de UDMR, în colaborare cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale va fi promovată în şapte judeţe din Transilvania, începând din 25 aprilie, mai exact în Bihor, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Cluj, Harghita şi Covasna. iar tirajul va fi de 3000 de exemplare. Aceasta va fi promovată cu sprijinul a 300 de tineri din cadrul organizaţiilor de tineret maghiare, „din uşă în uşă“, sub motto-ul „să profităm de drepturile garantate de lege“.