Politică
Guvernul pregăteşte noi alocări de fonduri către primării
„Este prevăzută o procedură de finanţare aplicată şi de fostul Cabinet, respectiv repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată”. „Proiectul de hotărâre a fost finalizat şi înaintat Guvernului cu propunerea de a fi discutat în şedinţa de marţi, urmează să fie stabilit dacă va fi analizat în reuniunea de marţi sau dacă va fi amânat pentru o altă şedinţă”, au declarat agenţiei Mediafax surse politice.
Potrivit acestora, Guvernul intenţionează să decidă şi suplimentări de bugete la ministerele Educaţiei, Dezvoltării Regionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din Fondul de rezervă bugetară.Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, în urmă cu o lună, că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcţia de piscine, vor fi reorientate către alte programe, adăugând că el nu are o mare „apetenţă” pentru piscine săpate în diferite localităţi, deoarece România nu este „o ţară de înotători”.Săptămâna trecută, Guvernul a a acordat bani primăriilor din Fondul de rezervă bugetară pentru finanţarea unor proiecte şi achitarea arieratelor, cele mai mari sume din punct de vedere valoric fiind acordate consiliilor judeţene şi primăriilor conduse de reprezentanţii partidelor aflate la guvernare, în principal PDL.
Bani dați prin derogare de la normă
Pentru ca operaţiunea să fie posibilă, Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, mai multe legi şi a introdus derogări de la normele actuale, suspendând pe tot parcursul acestui an regula conform căreia autorităţile locale nu pot primi bani din Fondul de rezervă decât dacă şi-au redus plăţile restante.Legislaţia în vigoare prevede că Guvernul poate acorda bani din Fondul de rezervă numai primăriilor în cazul cărora plăţile restante înregistrate la sfârşitul anului anterior celui în care sunt solicitate alocaţiile sunt mai mici decât restanţele din anul precedent.În acelaşi timp, Executivul a introdus o derogare de la Legea finanţelor publice şi şi-a acordat dreptul de a putea aproba, până la sfârşitul acestui an, alocări de sume din Fondul de rezervă şi pentru plata arieratelor.Conform Legii finanţelor publice, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pot fi alocaţi bani doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
Presiuni și supărări la vârf
Guvernul a aprobat alocarea banilor după ce Mediafax a anunţat, citând surse oficiale, că premierul Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.Sursele arătau că premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat însă că premierul Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.