Politică
Susținere pentru poziţia României privind subvențiile agricole
Deputatul european clujean Rareș Niculescu s-a întâlnit ieri cu Pekka Pesonen, secretarul general al COPA-COGECA, cea mai importantă organizație a agricultorilor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Discuțiile au vizat pozițiile organizației cu privire la reforma Politicii Agricole Comune (PAC) și alte teme de actualitate din sectorul agriculturii.Deputatul european Rareș Niculescu a subliniat, în cadrul întâlnirii, dorința Parlamentului de a colabora îndeaproape cu organizațiile agricultorilor în conturarea viitoarei PAC. „Noua politică agrară a Uniunii va fi definită pe baza propunerilor venite din partea agricultorilor și consumatorilor, care au dreptul de a își face cuvântul auzit în Parlament”, a declarat Niculescu. Rareș Niculescu a insistat, în discuțiile purtate, asupra necesității redefinirii statutului zonelor defavorizate, arătând că nici actualul model, nici cel propus de Comisia Europeană, nu corespund intereselor agricultorilor.Secretarul general al COPA-COGECA a arătat că organizația pe care o reprezintă susține revendicarea legitimă a agricultorilor est-europeni de a obține subvenții la nivelul mediei europene, aspect esențial pentru a garanta concurența loială între fermierii din diferitele state membre.România nu este reprezentată înca la COPA COGECA, prilej cu care Pekka Pesonen a vorbit despre avantajele calității de membru și despre faptul că România s-ar bucura de 12 voturi in cadrul organizației agriculturilor.