monitorulcj.ro Menu
Politică

Obiectivele pe 2012 ale municipalităţii turdene

Primarul Turzii informează în scris cetăţenii cu privire la obiectivele de investiţii pentru acest an.

Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, a trimis mii de scrisori informative cetăţenilor, semnate în original. Scrisorile conţin informaţii despre situaţia încasărilor la bugetul local în 2011, cele mai importante proiecte şi investiţii realizate în 2011, informaţii despre bugetul anului 2012, precum şi principalele obiective de investiţii din acest an.Bugetul local aprobat pentru anul 2012 prin HCL. nr.2/2012 se cifrează la suma de 69 de milioane de lei, fiind repartizat astfel încât să asigure continuarea lucrărilor la unele obiective de investiţii şi începerea unor investiţii noi.„Impozitele şi taxele locale pe anul 2012 nu au fost majorate şi, ca urmare, aportul cetăţenilor la bugetul local poate creşte numai dacă toţi cei care datoreaza impozite şi taxe le plătesc integral şi la termenele de plată. Avem pregătite proiecte pe care le vom depune pentru finanţare din fonduri guvernamentale şi de la Uniunea Europeană”, a explicat edilul şef al Turzii.Pentru anul 2012, pricipalele obiective cuprinse în bugetul local fac referire la dezvoltarea infrastructurii de turism balnear, amenajarea unui bazin de înot didactic şcolar, reabilitarea şi modernizarea străzilor Dr.I.Raţiu, G.Bariţiu, Axente Sever, M.Eminescu, I.Creangă şi G.Coşbuc, dar şi refacerea tuturor străzilor afectate de lucrările de canalizare şi apă. De asemenea, printre obiectivele pe acest an ale municipalităţii turdene se numără reabilitarea şi extinderea Parcului Tineretului, restaurarea Palatului Voievodal, extinderea şi modernizarea Parcului Zoologic şi construirea unui bloc locuinţe sociale cu 60 apartamente.În plus, reabilitarea termică a blocurilor, modernizarea şi eficientizarea energetică a Colegiului Naţional „Mihai Viteazu”, construcţia adăpostului pentru animale comunitare, reabilitarea sitului poluat – depozit deşeuri periculoase Poşta Rat, reabilitarea pavilionului central de la Spitalul Municipal Turda şi nu în ultimul rând extinderea reţelelor de apă şi canalizare sunt alte priorităţi ale actualei conduceri a municipiului Turda.