Politică
Parlamentarii Opoziţiei nu renunţă la protest
Liderii Opoziţiei aşteaptă ca Puterea să reacţioneze la cele patru condiţii puse săptămâna trecută, pentru a renunţa la greva parlamentară. Între timp, democrat-liberalii îi „taxează” că nu participă la şedinţe, însă îşi încasează indemnizaţiile.
Parlamentarii Opoziţiei acuză lipsa unei reacţii oficiale din partea Puterii şi sunt decişi să continue protestul anunţat la începutul sesiunii parlamentare.Senatorul PSD, Alexandru Cordoş precizează că parlamentarii USL nu participă nici la şedinţele de plen, nici la comisii, dar că există proiecte şi interpelări venite din partea Opoziţiei. Pe de altă parte, unii dintre reprezentanţii USL vor dona indemnizaţiile de bază pe care le încasează, unor fundaţii, aşa cum au anunţat la începutul protestului, adaugă Cordoş.„Noi am participat azi la şedinţele de grup, la Senat, ca şi colegii de la Camera Deputaţilor. Avem proiecte şi interpelări, şi totodată monitorizăm modul în care se respectă Constituţia şi regulile celor două Camere. Suntem în continuare în acest protest pentru că nu avem nicio reacţie serioasă, oficială la cele patru condiţii minimale puse de noi, doar declaraţii. Vor să ne întoarcem, să le asigurăm cvorum, ca să-şi voteze legile împotriva cetăţenilor. S-au hotărât în schimb, să pună tot felul de afişe. Să ne spună de unde au bani pentru asta. În ce priveşte donarea banilor pe care îi încasăm, unii dintre noi le vom dona unor organizaţii, fundaţii, aşa cum am spus, la începutul protestelor”, a precizat pentru Monitorul de Cluj senatorul PSD.La sfârşitul săptămânii trecute, secretarul general al PDL, Ioan Oltean declara că „niciun deputat sau senator nu a renunţat la nici măcar un leu pe această perioadă” şi „toţi vin şi semnează prezenţa ca să fie beneficiarii inclusiv ai indemnizaţiei de şedinţă şi ai diurnei de deplasare”. El a mai precizat că PDL a decis să declanşeze o „acţiune de informare corectă a opiniei publice” privind greva parlamentară şi să distribuie materiale în teritoriu pentru ca oamenii să afle că aceia pe care i-au votat sunt „chiulangii”.