Politică
Dan Suciu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului
Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu l-a numit luni în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului pe Dan Suciu, jurnalist specializat în domeniul economic, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Dan Suciu, care va avea calitatea de secretar de stat, are o experienţă jurnalistică de aproximativ 18 ani, a scris pentru publicaţiile Banii Noştri, Privirea, Prezent, iar din 2006 a fost realizator al postului TV Money Channel.Dan Suciu este absolvent al Facultăţii de Filosofie - Universitatea din Bucureşti şi al unui master de Politici Publice. În prezent este doctorand în economie.Suciu îi va succede în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului Ioanei Muntean, care fusese numită în februarie 2009, de către fostul premier Emil Boc.Cine este dan Suciu?Dan Suciu a fost redactor la Revista „Zig-Zag” din 1993 până în 1996, iar în perioada 1996-2000 a fost redactor şi redactor-şef al săptămânalului specializat în economie „Privirea”.În perioada 2000-2004 a fost editor coordonator al Revistei „Banii Noştri”.După 2005 colaborează cu săptămânalul „Prezent” unde este redactor-şef adjunct.Din 2006 este editor prezentator la postul TV The Money Channel şi realizator al emisiunii „60 de minute”. În 2010 devine director editorial al postului TV The Money Channel.Este membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din România.
Fotocredit: money.ro