monitorulcj.ro Menu
Politică

Doleanţele protestatarilor din Cluj vor ajunge la Guvern

Aflat alături de protestatarii clujeni în ultimele şapte zile, deputatul independent Mircia Giurgiu a hotărât să facă o listă cu revendicările acestora pe care să o prezinte Guvernului.

„Am notat tot ceea ce mi-au spus oamenii şi le-am promis că voi duce lista cu cerinţeţe lor la Guvern. E un gest de solidaritate faţă de cei care ies în stradă în fiecare zi”, a explicat Mircia Giurgiu. Protestatarii clujeni cer Guvernului eliminarea coplăţii din sistemul sanitar şi a taxei auto, eliminarea majorării cu 5% la energia electrică şi scăderea preţului la carburanţi. De asemenea, oamenii reclamă lipsa locurilor de muncă şi cer înfiinţarea lor. De asemenea, studenţii se simt neglijaţi, tot din cauza lipsei unei posibilităţi reale de angajare. Oamenii mai cer ca salariile să revină la nivelul la care erau în iulie 2010 şi să fie anulate toate legile adoptate prin asumare a răspunderii de către Guvern. Giurgiu a mai spus că, atâta vreme cât oamenii vor continua să iasă în stradă, va fi alături de ei.