monitorulcj.ro Menu
Politică

Nu se mai găsesc bani pentru revoluţionari

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că Guvernul nu va modifica legislaţia referitoare la drepturile revoluţionarilor, arătând că nu se pot găsi „peste noapte“ resurse financiare pentru indemnizaţiile revoluţionarilor.

 

„Guvernul nu modifica legislaţia cu privire la drepturile revoluţionarilor, nu avem peste noapte resurse financiare ca să putem mări peste noapte salarii, pensii sau indemnizaţii de revoluţionar. Aşa cum sunt nemulţumiţi din nefericire foarte mulţi bugetari şi foarte mulţi pensionari şi foarte multe cadre militare în rezervă ştiu că sunt nemulţumiţi şi foarte mulţi revoluţionari, dar trebuie să înţelegem că nu avem alte alternative în acest moment“, a spus premierul, după şedinţa Parlamentului dedicată Unirii Principatelor, potrivit Agerpres. El a susţinut că bugetul nu permite încă majorări de pensii şi salarii, însă a arătat că există această posibilitate în viitor. „Dacă nu facem populisme şi paşi înapoi, există perspective în viitor şi acest lucru a fost spus în permanenţă de către guvernanţi şi asta am repetat şi de la tribuna Parlamentului că dacă nu vom cădea în patima populismului şi păstrăm stabilitatea economică există premise pentru viitor. Dacă se va reveni la populisme atunci nu“, a afirmat primul-ministru, citat de Agerpres.Emil Boc a mai precizat că nu FMI, ci Guvernul a recomandat la elaborarea bugetului pe anul acesta creşteri de pensii şi salarii.