monitorulcj.ro Menu
Politică

Dezbateri pe proiectul bugetului municipiului

Vezi ce investiţii noi şi-a propus municipalitatea să demareze în acest an.

Reprezentanţii municipalităţii s-au întrunit, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a dezbate proiectul de buget pe anul 2012. La dezbaterea condusă de către viceprimarul cu atribuţii delegate de primar, Radu Moisin, au participat consilieri locali, reprezentanţi ai executivului primăriei, dar şi ai societăţii civile.Cei trei piloni pe care a fost structurat proiectul de buget sunt infrastructura şi dezvoltarea oraşului, educaţia şi cultura şi componenta socială – respectiv protecţie socială şi sănătate. Proiecte vechi şi noiPrimarul interimar Radu Moisin a sublinit, în cadrul consultărilor, că toate aceste trei direcţii au în bugetele alocate atât componente legate de întreţinere şi continuarea programelor iniţiate deja, cât şi sume alocate dezvoltării şi iniţierii unor noi proiecte. Din bugetul total, estimat la suma de 962 de milioane de lei, 42,70% reprezintă investiţiile care se vor derula în acest an la Cluj-Napoca, care însumează 406.453.000 de lei.Bugetul de investiţii cuprinde, printre altele, finanţarile şi cofinaţările pentru proiectele europene, continuarea finanţărilor la cele două parkinguri de cartier – cel de pe strada Fabricii şi cel de pe strada Mehedinţi sau a lucrărilor la sala polivalentă.De asemenea, anul acesta municipalitatea şi-a propus demararea unor investiţii noi, precum construirea parkingului din zona Mehedinţi Negoiu, modernizarea Spitalului Clinic Municipal, dar şi modernizarea şcolilor şi grădiniţelor clujene. Executarea lucrărilor la Centrul Cultural Transilvania este un alt obiectiv important cuprins pe lista de investiţii a municipalităţii. ONG-urile, prezente la consultăriLa consultarea proiectului de buget au participat şi reprezentanţi ai ONG-urilor clujene, care au fost invitaţi de Radu Moisin şi de către consilierii locali să reprezinte societatea civilă prin participarea activă la consultările legate de proiectele importante ale municipalităţii.„Mă bucur că la consultarea de astăzi au venit şi reprezentanţi ai societăţii civile, mai ales că în ultima vreme au fost mai multe ONG-uri care şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la problemele clujenilor. Sper ca la astfel de consultări să vină cât mai multe persoane şi câţi mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor pentru a discuta şi a încerca să găsim împreună soluţii în privinţa necesităţilor importante ale clujenilor”, a precizat Radu Moisin.