monitorulcj.ro Menu
Politică

Conducerea Parlamentului se va întruni pentru a discuta cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni, miercuri, la ora 16,00, pentru a discuta pe marginea solicitării parlamentarilor PSD şi PNL privind convocarea sesiunii extraordinare.Liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa, a declarat pentru Agerpres că PSD şi PNL au depus luni la preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului o scrisoare prin care solicită convocarea în sesiune extraordinară a Parlamentului în 23 şi 24 ianuarie pentru dezbaterea situaţiei politice actuale şi explicaţii din partea premierului Emil Boc pe marginea intervenţiilor jandarmilor împotriva celor care au demonstrat paşnic.„Considerăm că Parlamentul este în momentul de faţă singura instituţie legitimă a naţiunii capabilă să dezbată şi să găsească o soluţie politică pentru ieşirea din această criză. În acest context, grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Camera Deputaţilor şi Senat au depus o scrisoare semnată de liderii grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL şi de membrii birourilor permanente din cele două partide atât la preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cât şi la preşedintele Senatului, Vasile Blaga, pentru convocarea în sesiune extraordinară a Parlamentului în conformitate cu articolul 66 alineatul 2 din Constituţie în perioada 23-24 ianuarie cu următoarea ordine de zi: dezbaterea situaţiei politice actuale din România creată de guvernarea PDL, inabilitatea şi incoerenţa acesteia în gestionarea constituţională a acestei crize şi explicaţii din partea prim-ministrului Emil Boc cu privire la intervenţiile în forţă ale jandarmilor împotriva românilor care au demonstrat paşnic”, a arătat Duşa.