monitorulcj.ro Menu
Politică

Sală de sport pentru cinci licee din centru

Grupul consilierilor locali ai PDL Cluj-Napoca susțin că vor depune eforturi pentru construirea unei săli de sport care să deservească cinci licee din centrul orașului.

Grupul consilierilor locali ai PDL Cluj-Napoca va purta discuţii cu viceprimarul delegat cu atribuţii de primar, Radu Moisin, în vederea identificării unei soluţii pentru construirea în regim de urgenţă a unei săli de sport care să deservească, în principal, elevii Colegiului Naţional „George Coşbuc” (1421 elevi) şi, în subsidiar, pe cei ai Colegiilor „Gheorghe Şincai”(953), „Emil Racoviţă” (777 elevi), Coregrafie „Octavian Stroia” (450 elevi) şi ai Liceului Teoretic „Apaczai Csere Janos” (579 elevi).„Deşi trei din aceste licee au săli de sport, acestea sunt mici ca şi capacitate şi subdimensionate faţă de nevoile reale, iar elevii de la Colegiul Naţional «George Coşbuc» îşi desfăşoară orele de sport în săli de clasă sau în aer liber”, a declarat Adrian Popa, liderul consilierilor locali PDL Cluj-Napoca.El a mai spus că acest demers este necesar în condiţiile în care s-a realizat schimbul de imobile între Consiliul Local şi Congregaţia Surorilor Maicilor Domnului. În urma acestui schimb s-a recuperat suprafaţa de teren necesară în curtea imobilului de pe strada Avram Iancu nr. 70-72.„Este important ca şi elevii din centrul municipiului să poată efectua ore de sport în condiţii bune, astfel încât sănătatea lor să fie protejată şi activitatea sportivă să fie încurajată”, a precizat Adrian Popa.Consilierii locali PDL Cluj-Napoca au propus includerea acestei investiţii în bugetul general al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2012.