VIDEO Sărbătoare în stil vienez la Liceul Unitarian „János Zsigmond” / Pompa és ragyogás a János Zsigmond Unitárius Kollégium IX. Udvari Bálján

(RO)

Organizat în curtea Liceului Unitarian, cele 27 de perechi de dansatori, absolvenți ai liceului, au valsat purtând haine de gală – fetele în rochii albe, de mireasă, băieții în smoking negru –, amintind de balurile de odinioară de la Viena. Valsul a fost momentul emoționant prin care tinerii ajunși la vârsta majoratului au ținut să le mulțumească părinților și îndrumătorilor pentru cei 12 ani de trudă.

„A deveni major e un moment asemănător pregătirilor pentru Balul de Absolvire. În prima fază pare doar o imagine în depărtare, un pas strălucitor din viitor. Apoi, cu cât se apropie mai mult clipa, omul devine mai precaut, simte că încă nu este pregătit: picioarele urmăresc vag ritmul și ocazional sunt dornice să încalțe adidașii rupți de amintiri, în locul pantofilor de lac, stilați și incomozi.

În timp, melodia devine tot mai familiară și omul se gândește fascinat la libertate, la maturitate, la posibilitățile noii lumi, care i se deschid. În această perioadă, tinerii părăsesc armura protectoare a jocului din copilărie și pășesc pe scena strălucitoare, unde toate privirile se îndreaptă către ei. E înfricoșător? Da. Obositor? Poate. Dacă știm însă că aceste priviri sclipesc de admirație și susținere, căci toți spectatorii ne sprijină, în mireasma florilor se amestecă emoţia iar tandreţea învăluie ringul de dans.

Suntem recunoscători, pentru că ne-au condus de mână până la poarta majoratului și nici acum nu ne lasă singuri. Îmbrățișările încurajatoare duc în taină în sufletele noastre cunoștințe acumulate de-a lungul deceniilor. Cuvintele protectoare ale profesorilor sunt parte a unei coregrafii bine gândite. Nu întodeauna observăm că ei obosesc pentru noi, coordonează mișcările noastre, pregătesc baza sigură a pașilor noștri.

A deveni major e comparabil cu așteptarea vremii bune pentru Balul de Absolvire. Omul urmărește cu frică orizontul și caută semnele bune. Nu știm ce ne așteaptă, dar avem sarcina imensă de a ne pregăti de orișice. Se întâmplă să primim din senin un sărut neaşteptat de la soarele stălucitor pe ringul de dans. Se poate și inversul situației, să ne uităm la prognozele meteo cu teamă și să ne gândim la rochiile perfect curățate. Sunt unele lucruri unde putem interveni cu modificări, iar altele când neprevăzutul ne trezește din somn.

Tocmai aceasta e vraja din procesul maturizării: să acceptăm că unele lucruri se schimbă fără voia noastră, iar planurile pot fi uneori ca nişte cristale fragile. Simțim greutatea responsabilității din privirile îndreptate către noi, însă încercăm și libertatea, învățăm să primim cu drag orice ajutor, susținere, îndrumare caldă și zâmbet încurajator. Realizăm că viața este cea mai complexă coregrafie a cărei greutate trebuie neapărat îmbinată cu o grație ușoară, precum în dans. Alunecarea trebuie savurată cu un zâmbet sincer pe buze, împreună cu colegii care ne sunt alături. Dansul este convingător, deplin dacă toţi se mișcă în armonie și ajutându-se unii pe ceilalți, cuceresc ringul de dans al existenței”, sunt gândurile lui Czire Orsolya Ráhel, elevă în clasa a XII-a H de la Liceul Unitarian „János Zsigmond”.

(HU)

A kolozsvári János Zsigmond Unitárius Kollégium udvarán megszervezett Udvari Bál idén is gyönyörű pillanatokat teremtett a szülők, nagyszülők, rokonok, barátok számára, akiket bámulatba ejtettek a kollégium végzős diákjai. A lányok hófehér, menyasszonyi ruhában, a fiúk pedig fekete, elegáns frakkban suhantak a táncparketten a keringő lágy dallamán, így fejezvén ki hálájukat a 12 évnyi fáradalmakért. A továbbiakban Czire Orsolya Ráhel végzős diák gondolatait olvashatják:

„Nagykorúvá válni olyan, mint az Udvari Bálra készülni. Eleinte csak egy távoli képnek tűnik, egy jövőbeli fényes pillanatnak. Aztán, ahogy közeledik a nagy esemény, az ember kissé bizonytalanná válik, úgy érzi, hogy még nincs felkészülve: lábai még tétován követik a ritmust, és alkalmanként szívesebben húzná vissza az emlékektől elnyűtt tépőzáras tornacipőjét az elegáns, de feszélyező lakkcipő helyett.

Majd a dallam lassan ismerőssé válik, és az ember szinte epedve gondol a suhanó szabadságra, a felnőttkor önfeledt kötetlenségére, az új világ lehetőségeire. Mert ebben az időszakban a fiatalok kilépnek gyermekkoruk játék-páncélja mögül a fényes színpadra, ahol minden szempár őket követi. Ijesztő? Igen. Kimerítő? Lehet. De ha tudjuk, hogy a szemek a csodálattól és támogatástól ragyognak, hogy a nézők mind minket támogatnak, melegség keveredik a virágok illatába, és meghatódottság lengi be a táncparkettet.

Hálával tartozunk, mert kézen fogva kísérnek minket a nagykorúság ajtajába, és nem hagynak magunkra. A bátorító ölelések évtizedes tapasztalatokat csennek a zsebünkbe, és tanáraink óvó szavai is mind a koreográfia részei. Ha nem is mindig vesszük észre, ők értünk fáradnak, előkészítik mozdulatainkat, biztos talajt építenek lépéseinknek.

Nagykorúvá válni olyan, mint bál előtt a szép időt várni. Az ember félve bár, de reménykedik, az eget fürkészi, árulkodó jeleket keres. Nem tudhatjuk, mi vár ránk, de feladatunk, hogy mindenre felkészüljünk. Van, hogy szinte fel sem fogjuk, mekkora szerencsénk van, és a ragyogó napsütés meleg csókokkal hinti be a táncparkettet. De az is előfordulhat, hogy az ember csak összeszorított fogakkal pillant az előrejelzésre, már előre sajnálva a frissen tisztított ruháját. Van, amin nem változtathatunk, és van, hogy a váratlan ébreszt éjjeli álmunkból.

De pont ez a felnőtté válás varázsa: megtanuljuk elfogadni, hogy a dolgok néha nélkülünk változnak, és hogy az elképzelések esetenként csupán törékeny kristályok. Megérezzük a felelősség súlyát, a ránk szegeződő pillantásokat, viszont megtapasztaljuk az önállóság szabadságát is, megtanuljuk értékelni a felajánlott segítséget, a támogatást, a meleg biztatást és a bátorító mosolyt. Rájövünk, hogy az élet a legösszetettebb koreográfia, melynek a kellő komolyság mellett elengedhetetlen része a könnyedség is. Hisz a suhanást élvezni kell, és őszinte mosollyal állni társaink mellett, akik velünk vannak. Mert a tánc csak akkor teljes, ha a közösség összhangban mozog, és egymást segítve hódítják meg a lét parkettjét.”