monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Un loc de parcare în Cluj-Napoca ajunge chiar și la 10.000 de euro! Agent imobiliar: „Fără parcare, proprietatea nu prezintă interes”

Locurile de parcare din Cluj-Napoca au ajuns să coste aproape 10.000 de euro, bani cu care îți poți cumpăra două mașini la mâna a doua. Prețurile parcărilor au crescut proporțional cu prețurile apartamentelor.

Un loc de parcare în Cluj-Napoca poate costa și 10.000 de euro! Agent imobiliar: „Fără parcare, proprietatea nu prezintă interes”

 

 


Una dintre principalele probleme ale clujenilor sunt locurile de parcare, deoarece acestea se găsesc foarte greu, mai ales în centru. Majoritatea locurilor de parcare disponibile sunt amenajate de Primărie și sunt contra-cost.

Dacă parchezi într-un loc în care nu este permisă parcarea mașinilor riști să primești o amendă de aproape 400 de lei. Doar dacă plătești în termen de 15 zile calendaristice, după ce ai primit-o, profiți de o reducere de 50% din valoarea totală a amenzii.


Clujenii care vor să își cumpere un loc de parcare trebuie să scoată din buzunar 10.000 de euro

Clujul este cunoscut pentru prețurile exorbitante ale apartamentelor dar și a parcărilor, care sunt cele mai căutate. În ultimii ani, prețurile au crescut foarte mult, o parcare ajungând să coste cât două mașini la mâna a doua.

Monitorulcj.ro a luat legătura cu un agent imobiliar din Cluj pentru a afla mai multe informații despre prețurile locurilor de parcare.


Bineînțeles, prețul locului de parcare crește sau scade în funcție de zona pe care o preferi, dar un lucru este sigur, nu vei găsi un loc de parcare în Cluj care să coste mai puțin de 3.000 de euro.

„În Mănăștur o parcare terană ajunge undeva la 5.000 de euro, iar cea subterană la aproape 6.000 de euro. Prețurile cresc puțin în cartierele Mărăști și Gheorgheni, cea subterană poatte ajunge chiar și la 10.000 de euro. O altă zonă care are prețuri destul de mari este zona Andrei Mureșan, parcarea subterană la blocurile noi ajungând lejer la 10.000 de euro, iar cea terană la 6.000-8.000 de euro”, a explicat agentul imobiliar Forin Girugiu, pentru monitorulcj.ro.


Cele mai căutate locuri de parcare sunt în cartierele mari ale municipiului, cum ar fi Gheorgheni, Mărăști, Mănăștur. Bineînțeles că și zona centrală și semicentrală sunt foarte căutate, având în vedere că din acea zona ai acces la aproape toate facilitățile orașului.

„Locurile de parcare sunt foarte căutate în Cluj. Mai exact în 70% din cazuri se poate spune că dacă propietatea nu are parcare, nu prezintă interes. Majoritatea blocurilor noi construite vin la pachet cu loc de parcare, dar prețurile sunt pe măsura condițiilor”, a adăugat agentul imobiliar.


Prețul locului de parcare se stabilește în funcție de prețul metrului pătrat al apartamentului care este scos la vânzare. De exemplu metrul pătrat la un apartament finisat este de 1.700 de euro, iar parcarea are de cele mai multe ori 6 metri pătrați. Prin urmare, se înmulțește prețul metrului pătrat al apartamentului (1.700 de euro) cu metri pătrați pe care îi are parcarea.

Primăria oferă abonamente anuale pentru locuri de parcare

Tarifele de parcare variază în funcție de tipul de parcare de care ai nevoie, zona și bineînțeles, timpul de staționare. Există două tipuri de plăți, pe oră sau pe an.

Pentru parcările pe oră, șoferii pot plăti și 7 lei pe oră, dacă parcarea se află în zona centrală, iar în celelate zone șoferii trebuie să scoată din buzunar 2 lei pentru fiecare oră în care au staționat cu mașina.

Primăria oferă abonamente anuale pentru mai multe zone din oraș în care poți parca, fără să îți faci griji că mașina ta va fi ridicată.

Prețurile abondamentelor diferă de la o zona la alta, de exemplu în zona centrală abonamentul costă 79 de lei metrul pătrat, pe când în cartierele municipiului costă 66 de lei metrul pătrat pe care îl ocupi, indiferent că este vorba despre un garaj, copertină sau chiar un loc de parcare simplu. La fiecare parcare se calculează metrul pătrat pe care îl ocupi, și așa reiese suma anulă pe care trebuie să o plătești la primărie. De exemplu dacă locul pe care îl ocupi are 6 metri pătrați, vei plăti la Primărie aproximativ 400 de lei pe an pentru a avea un loc de parcare asigurat. Desigur că aceste locuri de parcare sunt limitate, aplicându-se regula de „primul venit, primul servit”.

De asemenea, Primăria municipiului Cluj-Napoca a construit mai multe parking-uri moderne, cel mai mare fiind cel din Mănăștur, care este primul parking semi-îngropat din România. Aceste parking-uri sunt doate cu echipamente de încarcare a mașinilor electice, locuri de parcare pentru biciclete, motociclete și trotinete electrice.

La aceste parking-uri abonamentele sunt anuale, prețurile fiind de 115 de lei pentru persoanele fizice și 872 de lei pentru persoanele juridice.

Parking Primăverii- 406 de locuri de parcare
Parking Băișoara- 317 de locuri de parcare
Parking Mehedinți- 126 de locuri de parcare
Parking Fabricii- 310 de locuri de parcare
Parking Negoiu- 372 de locuri de parcare

Sute de garaje din Cluj-Napoca vor fi demolate până în luna martie

În luna octombrie a anului trecut, Emil Boc a semnat contractul ce presupune demolarea a peste 100 de garaje din municipiul Cluj-Napoca. Cetățenii nu au fost foarte mulțumiți de această decizie, însă primarul a anunțat că cei care nu se supun legii, vor avea de suferit.

Astfel, 182 de garaje din cartierul Între Lacuri – străzile Tulcea, Mureșului, Nirajului, Aurel Vlaicu, respectiv 616 de garaje din cartierul Mănăștur – Calea Florești, Aleea Brateș, străzile Tășnad, Bucium, Primăverii, Agricultorilor, Grigore Alexandrescu, Padin, Micuș, Bucium și Arinilor, vor fi făcute una cu pământul.

„Am semnat somațiile pentru demolarea a încă 798 de garaje. Această activitate continuă în Cluj-Napoca. Am spus, ea nu se va opri până când ultimul garaj din Cluj nu va fi demolat și de a reda cartierelor spații publice, spații de agrement, locuri suplimentare de parcare”, a precizat edilul, într-o conferință de presă.

Propietarii garajelor din Cluj-Napoca au timp să își demoleze garajele până în luna martie a acestui an. Clujenii vor fi nevoiți să suporte costurile demolărilor, dacă nu, riscă să rămână fără locuri de parcare.

CITEȘTE ȘI:

Parking modern finalizat în Cluj-Napoca, în Mănăștur, cel mai aglomerat cartier al orașului

 

SUTE de garaje din Cluj vor fi demolate. Dacă nu le demolează singuri, proprietarii sunt buni de plată