monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Un bloc de pe strada Traian, mărul discordiei! Contre cu scântei în Consiliul Local între consilierii PSD, Emil Boc și arhitectul-șef

Comisia de urbanism „a scăpat de sub control”, acuză consilierul local Anca Ciubăncan (PSD). Primarul Emil Boc, privind achiziția de apartamente în blocuri încă neautorizate: „Când dai un ban, îți asumi un risc!”

un-bloc-de-pe-strada-traian-marul-discordiei-contre-cu-scantei-in-consiliul-local-intre-consilierii-psd-primarul-emil-boc-si-arhitectul-sef

 

 


Un bloc de cinci etaje ce urmează a fi construit pe strada Traian a stârnit o sămânță de scandal în prima ședință ordinară de Consiliu Local din acest an.

 


Chemați la dezbatere, consilierii locali au validat, luni, proiectul de Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui imobil mixt – locuințe cu spații comerciale/ servicii la parter. Este vorba despre un viitor bloc în regim S+P+5E+R de pe strada Traian nr. 58-62.

Anca Ciubăncan: „Comisia de urbanism a scăpat de sub control!”

Imediat după începerea dezbaterilor, Anca Ciubăncan, consilier local din partea Partidului Social Democrat (PSD), a intervenit, spunând că a ridicat problema parcărilor situate la subsol și la parter, în Comisia de urbanism. Justificând că planurile nu respectă normativul pentru proiectarea și execuția parcajelor, ea a solicitat respingerea proiectului și retrimiterea în Comisia Tehnică.


„Domnul viceprimar Dan Tarcea a cerut să fie solicitat, în cadrul ședinței, să fie contactat de urgență proiectantul și să se modifice de urgență cele două planșe – subsol și parter, respectiv firmei din Satu Mare (SC Dor Consult SRL, firma care a întocmit documentația – n.r.). Eu m-am opus, pentru că trebuiau refăcute două planșe tehnice. S-a modificat proiectul tehnic, iar în reproiectarea subsolului s-au schimbat cotele, au rămas la parter 8 parcări supraterane și 8 parcări subterane. Cu modificarea planului subsol ca și cote gabaritice. Am solicitat din nou respingerea, dar s-a refuzat acest lucru”, a declarat Ciubăncan.

Consilierul local PSD s-a plâns de faptul că, în Comisia de urbanism, membrii Comisiei primesc „documentații incomplete sau foarte târziu”, neavând timp să le analizeze în detaliu. De asemenea, ea s-a declarat nemulțumită că unele proiecte se fac „într-un weekend la sfârșit de an”, în timp ce altele trec „ca prin brânză”.


„Soluția domnului viceprimar (Dan Ștefan Tarcea – n.r.) de a reface aceste două planșe într-un weekend la final de an mi se pare o soluție abuzivă și pe genunchi, nu mi se pare normal! (...) Respingem proiecte pentru banalități și acceptăm să se facă asemenea modificări majore într-un weekend? Cine răspunde de aceste decizii? Cred că avem o calitate și o responsabilitate foarte mare în aceste comisii în care suntem implicați și trebuie să răspundem în fața cetățenilor. (...) Urbanismul, ca și serviciu al Primăriei, părerea mea și nu doar a mea, am consultat mai mulți arhitecți, a scăpat de sub control din punct de vedere tehnic. Nu mi se pare normal tot ce se întâmplă”, a acuzat Anca Ciubăncan.

Emil Boc: „Departamentul de Urbanism ține Clujul pe direcția corectă!”

În lipsa viceprimarului Dan Ștefan Tarcea, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a intervenit în discuție, explicând că, deși nu cunoaște dimensiunea tehnică a proiectului în speță, nu va autoriza niciun proiect ce nu îndeplinește condițiile de legalitate.


„Ce am spus public, în fiecare ședință, spun și aici. Nimic nu trece de Comisie decât dacă are avizele de legalitate și îndeplinește condițiile de calitate. Aceste lucruri nu le negociez! În primul rând, respectarea legii, a Planului Urbanistic General (PUG – n.r.) și a condiționalităților prevăzute în el și doi, respectarea condițiilor de calitate pentru acest oraș. De acolo, libertatea de exprimare poate fi garantată oricăruia, dar pot să vă asigur că nu am promovat și nu voi promova niciodată vreun proiect care să aibă probleme de legalitate și de calitate în concordanță cu cele stabilite. Ceea ce nu este în concordanță cu PUG, mă pot opune să promovez, pentru că altfel ar însemna să încalc legea și să fiu vinovat de abuz în serviciu. (...) La Urbanism sunt profesioniști, se lucrează cu seriozitate, chiar dacă au fost atât de multe probleme, presiuni, acest departament a stat în picioare și stă și ține Clujul pe direcția corectă. Împreună cu dumneavoastră, cred că vom putea ține, dacă vă vom avea partener”, a comentat Emil Boc.

„Nu discutăm doar de legalitate, ci și de modul în care se lucrează. Am urmărit acest proiect, aceste apartamente sunt deja vândute, în totalitate, nu există nici măcar un proiect. Nu am văzut ca într-un weekend să sugerăm proiectantului să refacă două planșe! Să nu uităm că este un proiect recent, alții stau câte doi-trei ani să obțină un PUD sau un PUZ (Plan Urbanistic Zonal – n.r.), iar alții îl obțin în două-trei luni, nu mi se pare normal!”, a replicat Anca Ciubăncan.

Vizibil deranjat de atitudinea consilierului local PSD, Emil Boc a spus că el crede că Ana Ciubăncan „vorbește în necunoștință de cauză”, rugându-l pe arhitectul-șef al municipiului Cluj-Napoca, Daniel Claudius Pop, să ia cuvântul.

Arhitect-șef: „Cred că se face o mare confuzie în privința obligativității!”

„Cred că se face o mare confuzie între un proiect tehnic în care este obligativitatea în a se prezenta plan subsol, plan parter și alte partiuri (concepție de ansamblu a unei lucrări de arhitectură privind stabilirea proporțiilor, a destinației – n.r.) față de un PUD, (...) unde nu există această obligativitate. Noi cerem scheme funcționale acestor partiuri, să vedem dacă există loc pentru necesarul de parcaje pentru biciclete, mașini, pentru punctul gospodăresc. Este un plus pentru noi în a evalua documentația, nu o piesă obligatorie”, a explicat arh. Daniel Claudius Pop.

Emil Boc a rămas „agățat” de termenul prea scurt în care proiectul ar fi ajuns pe masa Consiliului Local, declarând că „nu crede că un proiect poate trece în două-trei luni”. Arhitectul-șef al municipiului Cluj-Napoca a lămurit situația, declarând că solicitarea de proiect de Consiliu Local are „două-trei luni”.

„Fiecare proiect își urmează cursul firesc. Atunci când se mai plâng domnii arhitecți, mai întrebați-i, ați depus documentația în departamentul pentru promovarea lor? Sunt, din nefericire, arhitecți care și-au făcut un titlu de glorie în a da vina pe Urbanism, când ei sunt cu mâța-n sac. Nu au adus documentele necesare pentru promovarea proiectului în Consiliul Local. Am văzut foarte multe situații în audiență. «De ce e blocată lucrarea?». Pentru că arhitectul nu a adus avizele pentru a putea fi promovat proiectul în Consiliul Local!”, a continuat Emil Boc.

Emil Boc: „Nu dați banii până nu vedeți documentele legale aprobate!”

În discuție a intervenit și colegul Ancăi Ciubăncan, Vladimir Mătușan, care a cerut amânarea proiectului pentru următoarea ședință.

„Nu mi se pare normal să citim din presă noi, consilierii locali, legat de acest proiect că au fost vândute apartamentele fără să existe autorizația de construcție, iar noi ca Primărie sau Consiliu Local, existând discuții cu privire la respectarea Regulamentului de urbanism sau a normativelor în vigoare, să girăm un astfel de proiect”, a comentat Mătușan.

Potrivit paginii oficiale a SC Solaris Real Estate Investments SRL, dezvoltatorul proiectului imobiliar de pe strada Traian nr. 58-62, pentru proiectul „Solaris 10” a mai rămas un singur apartament disponibil spre vânzare. În acest context, Emil Boc a avut un avertisment clar pentru cetățenii care își cumpără apartamente înainte să știe că blocul în care se mută este în legalitate.

Cine nu deschide ochii, deschide punga! Cine cumpără proiecte în orb, își asumă un risc uriaș. Avem oameni care au dat bani înainte și acum stau și plâng pe la uși pentru că proiectul nu a putut fi autorizat, este ilegal. Când dai un ban, îți asumi un risc! Primăria nu poate controla ce se întâmplă pe piața liberă, nu suntem responsabili de fiecare. Vă pot spune, nu dați banii până nu vedeți documentele legale aprobate! Avem pe Fabricii un proiect cu vreo 80 de apartamente care trebuie demolate, pentru că au făcut lucrări neautorizate de statul român. N-am ce face din punct de vedere legal, noi nu suntem o instituție care să centralizeze ce se întâmplă pe piața locală!”, a explicat primarul.

Proiectul imobiliar de pe strada Traian, validat de Consiliul Local

Arhitectul-șef al municipiului Cluj-Napoca, Daniel Claudius Pop, a reiterat că documentele cerute de viceprimarul Dan Tarcea au fost făcute pentru clarificare, însă nu sunt cu caracter obligatoriu. Acestea vor deveni obligatorii abia în faza de autorizație de construire.

„S-au lăsat niște umbre de îndoială privind așa-zise abuzuri. Am înțeles că toate documentele prevăzute a fi documente suport pentru aprobarea unui PUD au fost depuse și sunt conforme, ceea ce s-a cerut suplimentar nu fac obiectul de obligativitate, ci pentru faza de autorizare. Nu văd de ce, dacă toate documentele sunt conforme, iar toate documentele sunt în regulă, să nu fie aprobat proiectul”, a intervenit și consilierul local PNL Florin-Valentin Gliga.

După o ultimă „zvâcnire” a Ancăi Ciubăncan, care a spus că „nu este nimeni de specialitate în Comisia de urbanism în afară de ea”, solicitarea de amânare a lui Vladimir Mătușan a fost respinsă, cu 7 voturi „pentru” și 18 „împotriva” amânării. Ulterior, proiectul imobiliar a fost validat cu 18 opțiuni „pentru”, respectiv 7 voturi „împotrivă”.

CITEȘTE ȘI:

Un bloc de 5 etaje „răsare” pe strada Traian. Vecinii se plâng că le va umbri casele!