monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Culoar velo pe malurile Someșului, dar și Mănăștur-Centru. Boc: „Suntem în discuții cu USAMV”

O nouă conexiune pietonală și pentru biciclete ar urma să lege cartierul Mănăștur de centrul Clujului.

Culoar velo pe malurile Someșului, dar și Mănăștur-Centru. Boc: „Suntem în discuții cu USAMV”

 

 


Primarul Emil Boc a anunțat, într-o emisiune radio, că administrația locală poartă discuții cu reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) pentru realizarea unui culoar pietonal și velo care să lege cartierul Mănăștur de centrul orașului. 

 


Discuția apare în contextul în care un culoar pentru pietoni și bicicliști va fi amenajat pe malurile Someșului, odată cu modernizarea și reamenajarea acestora. 

„Culoarul pietonal al malului Someșului își dorește să creeze culoare pentru bicicliști, dintr-o parte în alta a orașului. Lucrăm de asemenea, la un alt culoare, din Mănăștur spre centru, suntem în discuții cu USAMV pe această idee. Acesta e viitorul Clujului”, a spus primarul Emil Boc, la un post local de radio. 


Propunere încă din 2019

Ideea a mai fost adusă în atenția publicului anul trecut de deputatul independent Adrian Dohotaru, care a propus crearea unei piste de biciclete și a unui coridor pietonal care străbate campusul USAMV, care ajunge până în centru, dar și accesibilizarea cimitirului Mănăștur pentru a se ajunge în centrul orașului.

„Vacanța (de studiu) de la Copenhaga m-a inspirat pe mai multe planuri: cum folosim cimitirele, cum utilizăm parcurile, cum luăm din spațiul mașinilor prin transport eco. Sigur că miza principală este de a lua din carosabil, de la traficul auto personal și să îl facem public, dar uneori e bine să dezvoltăm alternative la carosabilul ocupat de mașini, căci așa ne deplasăm mult mai relaxați. Dar pentru asta trebuie să înverzim și să accesibilizăm cimitirul Mănăștur, dar și să permitem accesul prin campusul USAMV, cu ieșire spre strada Hașdeu, cu o pistă de biciclete și un coridor pietonal, care ajunge până în centru, pe Clinicilor, via campus Hasdeu. Trebuie studiat și în ce măsură se poate folosi ca spațiu verde, culoar pietonal și ciclist Pârâul Popii care ajunge până la Platinia. Sunt idei simple, eventual necesită niște exproprieri cu despăgubire, desigur, în zona Câmpului, dar mii de oameni pot ajunge la lucru și acasă, la cumpărături ori la socializare în oraș evitând stresul traficului auto. Dar asta nu înseamnă să uităm de sarcina principală, de faptul că administrația are datoria de a realiza linii dedicate transportului în comun, plus piste de biciclete, pe carosabil”, a spus Dohotaru, în august 2019.


10 kilometri de piste de biciclete, pe malurile Someșului

Malurile râului Someş, care traversează municipiul Cluj-Napoca, vor fi transformate în zone pietonale, de agrement şi cu piste pentru biciclete, într-un proiect realizat de arhitecţi spanioli, care au câştigat, în urmă cu trei ani, un concurs internaţional de soluţii iniţiat de Primărie.

José Mayoral Moratilla, arhitectul spaniol al firmei care a câştigat, în urmă cu trei ani, concursul de soluţii „Rethinking Someş” lansat de Primăria Cluj-Napoca, a declarat că dintr-o barieră urbană care desparte oraşul în două, râul poate deveni un loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber, unde cele două maluri se întâlnesc.


„Dintr-o barieră urbană care desparte oraşul în două, Someşul poate deveni un loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber, unde cele două maluri se întâlnesc. Proiectul prevede transformarea malurilor Someşului pe o lungime de 10 km în alei pietonale, de agrement, cu piste de biciclete, cu locuri de concerte, cu zone de terase şi gradene care să faciliteze accesul la apă”, a spus José Mayoral Moratilla.

Planul de revitalizare a malurilor Someșului cuprinde, printre altele, amenajarea de patru noi poduri pietonale și de biciclete, mobilier urban, iluminat public, dotări de agrement, recreere și sport, lucrări de protective vegetative și plantări de arbori, dar și modernizarea spațiilor publice.

Valoarea totală a proiectului „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclisticile pe malurile râului, zona I – Lunca Someşului Mic” este de 123.696.371 lei, iar contribuţia proprie a Primăriei Cluj-Napoca se ridică la 34.038.247 lei.

„Un rol important îl vor avea culoarele de mobilitate metropolitană, nu doar în Cluj, ci și în afara sa, pentru pietoni și bicicliști, de-a lungul Someșului. Avem un proiect de 25 de milioane de euro, din fonduri europene. Acest proiect reprezintă soluția viitorului, această mobilitate alternativă la mașină, utilizând culoarul Someșului. Trebuie fructificat acest culoar de mobilitate și de dezvoltare”, a declarat Emil Boc miercuri, într-o conferință privind transformare orașelor în „Smart Cities”.

CITEȘTE ȘI

Încep lucrările pe malurile Someșului! Cum facem un râu mai curat? Ovidiu Cîmpean: „Toleranță zero față de gunoaie!”