monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Trotinetele NU vor fi interzise, dar vor avea un REGULAMENT, promite primarul Emil Boc

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, promite un regulament prin care va fi precizat clar în ce condiții se pot folosi trotinetele care i-au scos din sărite pe clujeni.

Trotinetele NU vor fi interzise, dar vor avea un regulament, promite primarul Emil Boc

 

 


Cluj-Napoca s-a umplut de trotinete electrice după ce Bolt a lansat aplicația prin care ele se pot închiria ușor, în aproape orice zonă din municipiu.

 


Sute de clujeni s-au plâns însă în ultimele săptămâni de problemele create de trotinetele verzi, folosite în mod haotic de foarte mulți utilizatori indisciplinați.

Trotinetele sunt utile, dar numai dacă se respectă legea

Primarul Emil Boc susține că utilizarea trotinetelor în Cluj-Napoca este de actualitate, însă trebuie fie conform legii. El a promis că în viitor va fi propus un regulament prin care se vor reglementa aspectele ce țin de utilizarea trotinetelor. Edilul recunoaște că acest mijloc de transport alternativ „nu poate fi oprit”, însă poate fi reglementată folosirea lui.


„Le lăsăm așa cum spune legea, ele (trotinetele – n.r.) nu pot fi oprite. Sunt un mijloc european modern, nou, decent, alternativ la mașină și nu trebuie interzise. Să fie foarte clar, trotinetele fac parte din viața noastră, ne place sau nu, însă totul doar în condițiile legii și prin asigurarea siguranței și securității pietonilor și a celor care le folosesc”, a declarat Emil Boc, miercuri dimineață, la un post local de radio.

Edilul a precizat că polițiștii vor face campanii de informare în următoarea perioadă, scopul fiind conștientizarea utilizatorilor de trotinete. Vor fi stabilite regulile de folosire, zonele în care se poate circula cu ele, iar pentru cei care nu respectă regulile, polițiștii vor aplica sancțiuni pe măsură, a dat asigurări Emil Boc.


Primăria Cluj-Napoca vrea un sistem de închiriat trotinete electrice

Primarul a precizat că administrația locală are în plan implementarea unui sistem de închiriat trotinete electrice, similar proiectului de bike-sharing. El a confirmat că, momentan, specialiștii lucrează la proiectul câștigător în cadrul Bugetării participative, stabilind câte trotinete pot fi acceptate în Cluj-Napoca, mai ales că, pe lângă Bolt, există și alți operatori privați interesați.

„Trotinetele vor fi ridicate dacă nu sunt parcate unde trebuie, proprietarii plătesc o taxă pentru utilizarea domeniului public. O să avem un regulament pe care îl vom supune dezbaterii publice, pentru a stabili numărul total de trotinete pe care îl vom avea în oraş, private sau publice. Ele nu pot fi lăsate oriunde”, a explicat primarul.


CITEȘTE ȘI:

Trotinetele verzi au stârnit MÂNIA clujenilor. „Trotinetiștii”, sancționați TIMID de polițiști. Ideea bună, stricată de INDISCIPLINĂ!