monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Strada Venus din Mărăști, mereu blocată de mașini

Pe strada Venus au început de curând lucrările la un bloc de 10 etaje și a altor două blocuri de 5 etaje, iar locuitorii din zonă sunt deranjați de ambuteiajele create.

Din această cauză, susține un locuitor, strada Venus este de foarte multe ori blocată.

„Pământul se tot surpă, încât nici fundația nu o pot ridica, dar cumva domnii au autorizație de la Primărie pentru construire (locul unde a fost cantina).


Se face că în zonă este și grădinița Degețica, singurul drum de acces către gradiniță și blocurile de pe Venus este CONSTANT blocat de parinți cu mașini, care intră până în curtea grădiniței. 

Precizez ca este un drum cu o singura bandă de circulație. În poza atașată se observă coloana de mașini către grădiniță, ceea ce nu se vede în stânga e coloana de mașini ale locuitorilor din zonă care trebuie să aștepte minute bune dimineața și seara pentru că drumul este blocat. Mă întreb, oare de ce trebuie să sufere locuitorii acestui oraș din cauza autorizațiilor de construcție prost gândite? De ce nu acționează autoritățile în ajutorul cetățeanului, ci împotriva lui?”, ne-a relatat un clujean pe adresa redactiei. 

Etichete: ambuteiaj trafic