monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Noroi până la genunchi pe o stradă din Cluj-Napoca. Oamenii nici nu pot folosi mașinile – GALERIE FOTO

În Clujul anului 2016 încă mai există străzi fără nici un strop de asfalt, străzi care arată mai rău ca la țară. Copiii merg pe jos la grădiniță doi kilometri.

Colonia Sopor

Clujenii care locuiesc în Colonia Sopor sunt ignorați de ani de zile de autoritățile locale. Deși au cerut ani la rând asfaltarea străzii, oamenii merg în continuare prin noroi și gropi. Cel mai rău este când plouă sau ninge.

O cititoare ne-a trimis câteva fotografii care nu mai au nevoie de niciun comentariu. “Acesta e drumul din Colonia Sopor. Boc își bate joc de noi. Avem copii mici, mergem 2 km și ceva pe jos pentru că nu se poate ajunge cu mașina. Acasă, eu am o fetiță de 4ani, merge la grădiniță și trebuie să se trezească la ora 6.00 dimineața pentru că avem de mers prin frig și noroi. Am fost la Primărie, dar Boc e nepăsător, își bate joc de copiii noștri”, ne-a scris cititoarea.


Colonia Sopor este cea mai lungă stradă din Cluj-Napoca. Are 7,4 kilometri. Poate candida cu succes și la titlul la strada cea mai noroioasă sau strada cu cele mai multe gropi.