monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Efectele modernizării arterei Calea Turzii : coloană de mașini de jumătate de kilometru

Lucrările de modernizare a străzii Calea Turzii creează, din nou, blocaje în trafic, după ce în urmă cu aproximativ o lună circulația era infernală.

Calea Turzii

Luni după-masă, utilajele și muncitorii ocupau o bandă de circulație, iar lucrările se desfășurau în așa fel încât coloanele de mașini se întindeau de la Observator până la jumătatea străzii, în sensul de mers spre centru. Un drum din centru până în Zorilor dura, ieri după-masă, cel puțin o jumătate de oră.

Clujenii consideră că autoritățile locale au întocmit un plan abernat de modernizare a străzilor care a scăpat de sub control. “De ce ne temeam nu am scăpat. Un plan absurd distruge oraşul. Oare dumneavoastră nu treceţi prin oraş? Nu vedeţi planificarea aberantă, prin care o stradă mare, Calea Turzii, de exemplu, este săpată simultan pe ambele părţi? Unii sapă trotuarele, alţii scot bordurile, alţii distrug câte o bandă de circulaţie, de două luni e tot mai rău şi haosul este cumplit”, i-a scris un clujean, primarului Emil Boc, pe un site pentru sesizări și reclamații la adresa conducerii Primăriei Cluj-Napoca.


Începe dezastrul pe alte 18 străzi

Recent, Primăria Cluj-Napoca a finalizat lucrările de modernizare a 12 străzi din municipiu: Donath (tronson între străzile Tăietura Turcului şi intersecţia de la Casa Radio), alei adiacente strada Gheorghe Dima nr. 25 – 41, alei adiacente strada Gheorghe Dima nr. 1-13, Războieni, Metalului, Strungarilor, aleea Stadionului, Dropiei, Dobrogei, Barbu Lăutaru, Sportului, Banatului.
Pe lângă cele 12 obiective, urmează finalizarea altor patru care se află în acest moment în lucru: Calea Turzii, Uzinei Electrice, Atelierului şi Livezeni. Alte 18 străzi, alei și trotuare vor intra intra în lucru în luna august.