monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Strada Bistriţei va fi modernizată. Lucrările costă 2,4 milioane lei

În şedinţa de Consiliu Local de joi va fi supus atenţiei consilierilor un proiect de hotărâre privind modernizarea străzii Bistriţei din cartierul Gheorgheni.

strada Bistritei

În prezent, strada nu dispune de o îmbrăcăminte corespunzătoare care să asigure o circulaţie rutieră fluentă.

“Îmbrăcămintea sistemului rutier existent este din mixtură asfaltică executată peste dale de beton, iar trotuarele sunt din beton. Lucrările necesare realizării modernizării străzii vor afecta atât partea carosabilă, zona trotuarelor cât şi scurgerea apelor. Se impun lucrări în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie auto şi pietonală cu privire la confortul, siguranţa şi funcţionalitatea acestora”, se arată în proiectul de hotărâre.


Valoarea totală a lucrărilor de modernizare este de aproape 2,4 milioane lei, fără TVA. Lucrările de reparaţii vor dura trei luni şi vor fi realizate de asocierea Kiat – Diferit.