monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Doar stâlpişorii îi mai pot opri. Trotuarele din centru au devenit parcări

Clujenii care circulă frecvent în zona Pieţei Mihai Viteazu sunt nemulţumiţi că trotuarele sunt impracticabile de către pietoni, deşi această problemă a fost sesizată de nenumărate ori către Primăria Cluj-Napoca.

Foto arhiva

În continuare, trotuarele pe care nu au fost montaţi stâlpişori sunt pline cu maşini parcate, iar parkingul din Piaţa Mihai Viteazu stă mai mult gol. “Sub presiunea acestor sesizări şi a articolelor din presă aţi luat ceva măsuri şi pe strada Constanţa aţi montat stâlpişori care să împiedice blocarea trotuarelor şi parcările ilegale. Din păcate, mai sunt porţiuni fără aceşti stâlpi (de exemplu, către intersecţia cu strada Iaşilor), unde în mod constant sunt oameni care parchează ilegal, în dispreţ faţă de ceilalţi cetăţeni, şi în mod sigur nederanjaţi de Poliţia Locală, altfel nu ar face-o zi de zi”, scrie un clujean într-o sesizare adresată primarului Emil Boc.

Probleme similare mai sunt şi pe strada Someşului şi Paris. “Mergeţi prin zonă să vedeţi cum trotuarele sunt blocate, vedeţi cum prin zona Stanca (clinica Dominic Stanca – n.red.) sau a Centrului de Transfuzii când vine un troleibuz abia se poate strecura din cauza maşinilor parcate aiurea. Sau să vedeţi cum în intersecţii cei care vin de pe străzile laterale trebuie să intre până în milocul intersecţiei, tot din aceleaşi cauze”, mai scrie clujeanul în sesizare.


Acesta a ataşat şi o fotografie cu un autoturism care este parcat pe trotuar în fiecare dimineaţă pe strada Someşului, lângă intersecţia cu strada Paris.