monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Fără canalizare şi asfalt în oraşul de cinci stele

Conducerea Primăriei Cluj-Napoca speră să obţină bani de la UE pentru modernizarea drumului Făgetului.

strada Faget

Clujenii care locuiesc pe strada Făgetului solicită modernizarea arterei pe care locuiesc, mai ales că a fost introdusă de mai mulţi ani în intravilanul municipiului. “Ca locuitor al acestei suburbii, consider că se impune cu necesitate reabilitarea acestei zone intrată de mult în intravilanul municipiului Cluj-Napoca. Cu toate acestea a fost neglijată de autorităţile locale şi arată mai rău decât comunele din judeţ, care în marea lor majoritate beneficiază de utilităţile de bază”, îi scrie un clujean primarului Emil Boc.

Bărbatul adaugă că s-a introdus apa fără canalizare deşi acestea sunt două utilităţi care se condiţionată una pe cealata. “Reabilitarea drumului cred că nu poate fi concepută fără trotuare deoarece traficul de autovehicule a devenit foarte intens după intrarea în folosinţă a Autostrăzii Transilvania şi ne riscăm ca adulţi să circulăm pe jos pe stradă, ca să nu mai vorbim de copii. Subscriu alături de ceilalţi concitadini care arătau că zona fiind cotată inclusiv de autorităţi ca zonă de agrement, se impune chiar amenajarea unei piste de alergare şi pentru biciclişti, întrucât tot mai mulţi pasionaţi ai acestui sport în aer liber riscă să cadă victime traficului mare de autovehicule”, încheie clujeanul sesizarea.


Săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri cu Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, primarul Emil Boc i-a solicitat să îl sprijine în aprobarea unor fonduri europene pentru modernizarea drumului Făgetului. Filote i-a răspuns că totul depinde de Guvern.